AUR a anunţat înscrierea în partid a doi dintre fondatorii USR: „Au decis să se alăture”

AUR
StirilePROTV

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă înscrierea în partid a doi dintre fondatorii USR, Raluca Amariei şi Dan Rădulescu.

„Doi foşti lideri ai Uniunii Salvaţi România (USR), din aripa conservatoare a formaţiunii, aderă la AUR. Este vorba despre Raluca Amariei, fost vicepreşedinte la nivel naţional şi fostul lider al filialei judeţene Sibiu a USR, şi Dan Rădulescu, fost deputat USR, membru fondator şi preşedinte al filialei judeţene Prahova. După ce Amariei şi Rădulescu au demisionat din USR în 2020, ca urmare a diferenţelor tot mai accentuate de viziune şi de orientare doctrinară, aceşti au decis să se alăture AUR, singurul partid care îşi fundamentează activitatea pe patru mari valori: familia, naţiunea, credinţa şi libertatea", precizează AUR într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, Raluca Amariei a declarat că a acceptat invitaţia liderilor AUR, George Simion şi Claudiu Târziu, de a participa la această „construcţie îndrăzneaţă, care are acum şansa să demonstreze că este o alternativă credibilă şi serioasă în politica românească".

La rândul său, Dan Rădulescu a susţinut că va milita pentru un sistem de învăţământ incluziv şi performant şi pentru dreptul constituţional la un mediu sănătos.

Citește și
Diana Șoșoacă
VIDEO. Șoșoacă i-a fentat pe cei din Senat. A intrat într-o sală, deși nu i se permitea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Principiile mele conservatoare se regăsesc în cele patru valori definitorii ale AUR, iar pasul meu de astăzi este unul firesc către singura zonă din politica românească ce are ca puncte cardinale familia, naţiunea, credinţa şi libertatea", a precizat Rădulescu, care va coordona departamentul de politici publice al filialei AUR Prahova.

Conform aceleiaşi surse, alţi cinci consilieri locali de Bucureşti au plecat din USR şi au intrat în AUR în vara anului 2020, unul dintre aceştia fiind liderul consilierilor de la Sectorul 4, membru fondator al USB şi USR, Antonio Andruşceac, în prezent deputat AUR de Bacău.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simion anunță că AUR e gata să voteze un ministru al Sănătății din afara arcului guvernamental
Simion anunță că AUR e gata să voteze un ministru al Sănătății din afara arcului guvernamental

Deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, a declarat, miercuri, că partidul pe care îl conduce este dispus să voteze un alt ministru al Sănătăţii, dar din afara arcului guvernamental, care să fie specialist şi să vină din zona "sănătăţii naţionale".

VIDEO. Șoșoacă i-a fentat pe cei din Senat. A intrat într-o sală, deși nu i se permitea
VIDEO. Șoșoacă i-a fentat pe cei din Senat. A intrat într-o sală, deși nu i se permitea

Circ uriaş în Parlament. Pentru că nu a fost primită la Comisia Juridică, unde urma să fie audiată deoarece nu purta masca de protecţie, senatoarea Diana Șoșoacă a stârnit un imens scandal cu ţipete, îmbrânceli şi ameninţări.

AUR cere comisie de anchetă în cazul Spitalului Foişor, precum şi demisia lui Voiculescu şi Arafat
AUR cere comisie de anchetă în cazul Spitalului Foişor, precum şi demisia lui Voiculescu şi Arafat

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită prim-ministrului Florin Cîţu „demiterea imediată” a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi a şefului DSU, Raed Arafat, pentru situaţia produsă la Spitalul Foişor din Capitală.

Protest împotriva restricţiilor, în faţa Palatului Cotroceni. Manifestaţia trebuia să se încheie la 19:30
Protest împotriva restricţiilor, în faţa Palatului Cotroceni. Manifestaţia trebuia să se încheie la 19:30

Protestatarii au ajuns sâmbătă seara la Palatul Cotroceni, în ciuda restricţiilor care ar fi trebuit să îi oprească să iasă pe stradă după ora 20:00. Ca şi la manifestaţiile precedente, poliţia şi jandarmii nu au intervenit

După ce aproape s-au bătut cu USR în Parlament, deputații AUR vor sancționarea lui Iulian Bulai
După ce aproape s-au bătut cu USR în Parlament, deputații AUR vor sancționarea lui Iulian Bulai

Dup ce, în urmă cu câteva zile, pe holurile Parlamentului a fost cât pe ce să izbucnească o bătaie între parlamentarii AUR și cei de la USR-PLUS, acum, deputații AUR vor ca ”useristul” Iulian Bulai să fie sancționat pentru ”limbaj calomnios”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.