Alina Gorghiu: Ne putem apropia de momentul în care primele victime ale infracţiunilor vor beneficia de vouchere

Alina Gorghiu
Guvernul României

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Guvern, că ne putem apropia de momentul în care primele victime ale infracţiunilor vor beneficia de vouchere, ea precizând că s-a demarat procedura de achiziţie publică.

Ministrul Justiţiei a afirmat despre pregătirea pentru emiterea voucherelor pentru victime că în aceste luni s-au făcut mulţi paşi absolut necesari în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor în care vor fi acordate aceste tichete pentru victimele infracţiunilor.

”Cred că ne putem apropia de momentul în care primele victime ale infracţiunilor vor beneficia de aceste vouchere. Am emis ordinul îministrului Justiţiei prin care înfiinţăm Compartimentul de unitate pentru protecţia victimelor, în cadrul ministerului. Am dat ordinul ministrului justiţiei prin care se numeşte o comisie inter-instituţională alcătuită din 5 membri, pe un mandat de 3 ani, pentru a putea selecta entităţile publice şi private înrolate în procedura de distribuire a acestor vouchere”, a arătat Gorghiu, precizând că în componenţa Comisiei inter-instituţionale intră Ministerul Justiţiei, ANABI, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia naţională împotriva traficului de persoane şi Agenţia naţională pentru egalitate de şanse.

”În momentul acesta este demarată procedura de achiziţie publică în vederea contractării serviciilor privind emiterea, distribuirea şi decontarea voucherelor. Aceste vouchere sunt acordate victimelor infracţiunilor, pentru acoperirea nevoilor urgente şi e vorba de produse sau servicii de hrană, de cazare, transport medicamente şi materiale sanitare precum şi materiale de igienă sau de uz personal, exprimată implicit această nevoie de victima infracţiunii a cărei nesatisfacere îi poate prejudicia interesele imediate.

Alina Gorghiu a spus că, după operaţionalizarea sistemului, victima în primul rând trebuie să depună o plângere la poliţie, în al doilea rând trebuie să depună o cerere de compensare financiară sau o cerere cu un avans din compensaţia financiară, sub formă de voucher, pentru acoperirea acestor nevoi urgente, cu o estimare a cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente. Cererea va fi depusă la un tribunal în a cărei circumscripţie domiciliază victima.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Deja la nivelul fiecărui tribunal avem constituită Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor iar această comisie primeşte cererea, o soluţionează în complet de doi judecători şi, dacă este întemeiată, se stabileşte cuantumul acestui voucher”, a spus ministrul Justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.