Acuzații de corupție în AUR. Șeful de cabinet al unei deputate, prins în flagrant în timp ce primea mită 1.500 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Acuzații de corupție în Alianța pentru Unirea Românilor. Șeful de cabinet al unei deputate a fost prins, luni seară, în flagrant în timp ce ar fi primit mită de la un coleg de partid - 1.500 de lei.

Suspectul a fost lăsat în libertate, dar colegii l-au exclus imediat din AUR. 

Bogdan Crefelean este liber, însă cu restricții și obligații. Asta după ce procurorii Parcehtului Capitalei au decis să îl plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile.

Are interdicția de a pleca din România și de a se apropia de colegul său de partid, care de altfel l-a și denunțat la DGA. Acesta le-ar fi spus anchetatorilor că cel care era șef de cabinet la deputata Gianina Șerban de la AUR. I-ar fi cerut 1.500 de lei ca să îl treacă pe lista celor care ar fi urmat să participe la un congres la Bruxelles. În schimbul banilor acesta ar fi promis să intervină la cei de la centru pentru ca și denunțătorul să poată participa la această deplasare externă.

După denunțul făcut la DNA s-a pus în mișcare o întreagă operațiune. Luni seară, în jurul orei 18:00, în Bragadiru, a avut loc acest flagrant delict. Crefelean a fost prins luând cei 1.500 de lei. Din acel moment a devenit inculpat în dosar pentru trafic de influență. Câteva ore mai târziu procurorii au decis să îl plaseze sub control judiciar.

Citește și
Mugur Isărescu
Ce spune Mugur Isărescu despre aurul românesc de la Moscova. ”Ca să fiu mai clar pentru toată lumea”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Imediat după ce au aflat vestea că a fost implicat în acest scandal de corupție șefii de la AUR au decis să îl excludă pentru încălcarea mai multor norme de etică în interiorul partidului.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Membru AUR, prins în flagrant când primea mită de la un coleg de partid. Incredibil ce voia să facă
Membru AUR, prins în flagrant când primea mită de la un coleg de partid. Incredibil ce voia să facă

Reprezentanţii AUR anunţă că l-au exclus din partid pe Bogdan Crefelean, după ce acesta a fost reţinut de DGA. Crefelean, şef de cabinet al deputatei Gianina Şerban, ar fi fost prins în flagrant când primea 1.500 de lei pentru a face trafic de influenţă.

Ce spune Mugur Isărescu despre aurul românesc de la Moscova. ”Ca să fiu mai clar pentru toată lumea”
Ce spune Mugur Isărescu despre aurul românesc de la Moscova. ”Ca să fiu mai clar pentru toată lumea”

România nu își ține aurul la Moscova, ”ni-l țin ei acolo”, a declarat luni Mugur Isărescu, într-o discuție despre stocul de aur al țării noastre și importanța depozitării a jumătate din acesta în străinătate.

Bijuterii furate aparţinând patrimoniului ucrainean, recuperate în Spania. Cât valorează
Bijuterii furate aparţinând patrimoniului ucrainean, recuperate în Spania. Cât valorează

Unsprezece bijuterii din aur aparţinând patrimoniului istoric al Ucrainei, cu o valoare estimată la peste 60 de milioane de euro, au fost găsite în Spania, unde traficanţii sperau să le vândă ilegal, a anunţat luni poliţia spaniolă, citată de AFP.

Un bărbat din Argeș și-a agresat și tâlhărit mama. A fost arestat preventiv
Un bărbat din Argeș și-a agresat și tâlhărit mama. A fost arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din judeţul Argeş a fost arestat preventiv după ce i-a pus un cuţit la gât mamei sale, i-a furat un lănţişor din aur şi a provocat distrugeri în casa părinţilor săi.

Presă: Messi va câștiga Balonul de Aur pentru a opta oară
Presă: Messi va câștiga Balonul de Aur pentru a opta oară

Starul argentinian Lionel Messi va primi pentru a opta oară în cariera sa trofeul Balonul de Aur, cu ocazia galei organizate la sfârşitul acestei luni de revista France Football, anunţă cotidianul spaniol Sport.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.