România a ajuns a doua piață din lume, ca număr de comenzi făcute prin Glovo. “E o creștere incredibilă”

×
Codul embed a fost copiat

Comenzile de mâncare prin aplicația Glovo au crescut cu 45% în România, numai anul trecut, o creștere care poziționează România pe locul doi în lume - ca număr de tranzacții - după Spania, țara în care s-a lansat platforma.  

“Este o creștere incredibilă”, spune Sacha Michaud, co-fondator Glovo, într-un interviu pentru stirileprotv.ro, realizat de Marian Andrei.

Sacha Michaud: “Nu facem publice datele totale (despre numărul livrărilor zilnice - n.r.), dar România e un exemplu bun. Am crescut cu 45% anul trecut. Tranzacțiile pe Glovo în Romania,anul trecut, au depășit 430 de milioane. (...) Este o creștere incredibilă, pentru o piață de mari dimensiuni.”

Marian Andrei: “Într-un top 3 sau 5, unde se găsește România?”

Sacha Michaud: “Ca număr de comenzi? E a doua piață, după Spania. Ca tranzacții, nu, pentru că sunt sume mai mici decât în alte țări. Dar o să ajungem și acolo”

Citește și
Tot mai mulți angajați vor să fie freelanceri, Comisia Europeană elaborează un set de reguli
Cât câștigă un curier Glovo în 2022
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

“Pandemia ne-a ajutat. Livrările au crescut imens”

“Am fost definiți că serviciu esențial în lockdown. Asta ne-a salvat partenerii. Restaurantele nu erau deschise, dar puteau opera prin livrări. Evident, livrările au crescut imens”, spune Michaud, care explică, astfel, succesul înregistrat de platformele de livrare în anii de pandemie.

Pe de altă parte, Sasha Michaud a explicat că și restaurantele trebuie să-și adapteze infrastructura la noul model de business care implică livrări de mâncare online.

Sacha Michaud:  “Să zicem că au 20 de mese. Bucătăria e făcută pentru 20 de mese. Dar apare Glovo, și le aduce cu 25% mai multe comenzi. Și bucătăria nu e făcută să facă față.

Multe restaurante au înțeles că platformele digitale sunt utile, și au construit bucătarii care nu sunt deschise publicului. Acolo se ocupă de comenzile suplimentare, mai ales în orele de vârf.

(...) În România avem un proiect cu 12 bucătarii pe care le oferim restaurantelor, pentru a găti pentru Glovo. Ei doar aduc ustensilele."

“Încă nu suntem profitabili. Probabil în 2024”

Glovo este prezentă în 25 de țări, cu zeci de mii de angajați și livratori. Și totuși, după opt ani de prezență pe piață, peste un miliard de euro investiți în mai multe runde de finanțare, și milioane de comenzi livrate, platforma încă nu face profit.

Marian Andrei: E Glovo profitabil acum? După toate rundele de finanțare...

Sacha Michaud:  “La nivel global, încă nu suntem profitabili. Vrem să devenim profitabili înainte de finalul lui 2024. (..) Durerea există, încă ne dezvoltăm. E un domeniu competitiv, cu volum mare și profit mic. Nu suntem profitabili. Avem diverse dureri, fiind o organizație mai mare.”

Glovo este un start-up spaniol, fondat în 2015 de Sacha Michaud și Oscar Pierre. La scurt timp după lansarea aplicației, au început să apară primii clienți (restaurante și magazine), dar și livratori, care voiau să-și rotunjească veniturile. La început, chiar și cei doi fondatori făceau livrări ca să acopere cererea. Și acum fac asta, ocazional, ca să ia pulsul afacerii, după cum spun ei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Comenzi pe bandă rulantă: Ce trebuie să știi despre jobul de livrator
Comenzi pe bandă rulantă: Ce trebuie să știi despre jobul de livrator

O singură platformă de livrări ajunge să colaboreze cu peste zece mii de livratori activi, pentru a face față comenzilor care vin pe bandă rulantă la orice oră din zi și din noapte.

Cât câștigă un curier Glovo în 2022
Cât câștigă un curier Glovo în 2022

În ultimii ani, foarte multe persoane aleg să practice meseria de curier Glovo ca sursă principală sau secundară de venit.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.