„Simt că ceva rău se va întâmpla”. Mesajul uneia dintre tinerele găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni

tinere
Twitter

Una dintre cele trei tinere, care au fost torturate și apoi aruncate într-o groapă de mici dimenisuni, i-a scris un ultim mesaj surorii ei înainte de a fi ucisă cu sălbăticie.

 

Simt că ceva rău se va întâmpla”. Acesta este ultimul mesaj pe care una dintre cele trei tinere i l-a transmis surorii ei, înainte de a fi găsită legată, torturată și aruncată într-o groapă nu foarte adâncă, împreună cu alte două femei, scrie Daily Star.

Denisse Reyna, 19 ani, Yuliana Macias, 21 de ani, și Nayeli Tapia, 22 de ani, au fost găsite îngropate într-o groapă de mici dimensiuni, cu gâturile tăiate, la trei zile după ce au dispărut, în timp ce se aflau în vacanță.

Un grup de pescari a sunat la poliție după ce a făcut descoperirea șocantă, când au observat un câine care adulmeca pământul de lângă râul Esmeraldas, în apropiere de Quininde, Ecuador, și au simțit un miros urât mirositor care venea din locul unde au fost îngropate.

Familia și prietenii fetelor, care erau toți din Ecuador, au dezvăluit că Nayeli, mamă și model în vârstă de 22 de ani, i-a trimis un mesaj surorii sale, înainte de a fi ucisă: „Simt că ceva rău se va întâmpla”.

Citește și
incendiu vaslui
Zeci de localnici din Vaslui au sărit în ajutorul unei familii care a rămas pe drumuri din cauza unui incendiu
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De asemenea, i-a trimis surorii sale locația live pe WhatsApp la ora 23:10, în noaptea în care a dispărut, „pentru orice eventualitate”.

Studentă la inginerie, Denisse, în vârstă de 19 ani, a trimis, de asemenea, un mesaj unui prieten în ultimele ore de viață, în care scria: „Simt că se va întâmpla ceva și dacă mi se întâmplă ceva, nu uita că te iubesc foarte mult”.

Poliția locală crede că cele trei au fost răpite, torturate și ucise pe 5 aprilie, la o zi după ce au dispărut.

Cadavrele lor, care erau toate legate, prezentau semne de tortură și aveau răni provocate de arme ascuțite, probabil macete.

Erau tinere, aveau haine de plajă, costume de baie, haine ușoare, pantaloni scurți”, a transmis un ofițer de poliție pentru presa locală, scrie Daily Star.

După ce rămășițele lor au fost duse la morgă, au fost predate rudelor lor, care au confirmat că este vorba, de fapt, de Yuliana, Denisse și Nayeli.

Poliția a reconstituit călătoria pe care au făcut-o cele trei tinere înainte de moartea lor. În ziua aceea, o mașină neagră a luat-o pe Denisse în jurul orei 9:00, după ce a fost invitată la hotelul Casa Blanca din Same, care se află la aproximativ o oră distanță de locul unde au fost găsite cadavrele celor trei.

Ulterior, s-a dovedit că Denisse și șoferul au luat-o pe Nayeli mai târziu, în cursul zilei. După-amiază, Denisse s-a întors acasă cu prietena ei. Seara, cântăreața Yuliana s-a alăturat și le-a spus rudelor sale că se va întâlni cu o prietenă. Apoi, una dintre ele a pus pe WhatsApp o poveste în care apăreau toate trei, cântând într-o mașină.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trei tinere dispărute au fost găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni. Pe corp aveau semne clare de tortură
Trei tinere dispărute au fost găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni. Pe corp aveau semne clare de tortură

Trei tinere dispărute au fost găsite legate, torturate și aruncate într-o groapă puțin adâncă.

Zeci de localnici din Vaslui au sărit în ajutorul unei familii care a rămas pe drumuri din cauza unui incendiu
Zeci de localnici din Vaslui au sărit în ajutorul unei familii care a rămas pe drumuri din cauza unui incendiu

O lecție impresionantă de solidaritate vine din județul Vaslui. Zeci de oameni din Văleni au sărit în ajutorul unei familii tinere din sat, a cărei casă a luat foc în urmă cu câteva nopți.

O mașină în care se aflau trei tinere a izbit cu putere doi stâlpi de iluminat. Șoferița consumase băuturi alcoolice
O mașină în care se aflau trei tinere a izbit cu putere doi stâlpi de iluminat. Șoferița consumase băuturi alcoolice

Au fost momente de groază, pentru 3 tinere din Suceava - toate de 21 de ani - care se întorceau de la o petrecere!

"Am fost un monstru". Misterul dispariției unei tinere în timpul unei vacanțe secrete a fost elucidat după 13 ani

La fel ca mulți adolescenți americani, Brittanee Drexel avea planuri mari pentru vacanța din 2009. Ea a vrut să se distreze alături de prietenele ei în celebra stațiune Myrtle Beach din Carolina de Sud, la 1.250 de kilometri de casă.

Katy Perry, criticată după un comentariu nepotrivit la adresa unei tinere care are trei copii la 25 de ani
Katy Perry, criticată după un comentariu nepotrivit la adresa unei tinere care are trei copii la 25 de ani

Katy Perry a devenit subiectul unor critici, după ce i-a dat o replică stânjenitoare unei concurente de la American Idol, acolo unde cântăreața este jurat.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă