Ziua și scandalul privind AstraZeneca. Amenințarea transmisă de șefa CE producătorului

×
Codul embed a fost copiat

Cu vaccinul AstraZeneca nu pare să existe cale de mijloc. Când nu este suspendat, devine aprig disputat.

Șefa Comisiei Europene a amenințat cu blocarea exporturilor companiei producătoare, dacă Uniunea Europeană nu-și primește dozele contractate. La fel ca în primele luni ale anului, AstraZeneca urmează să livreze, în trimestrul al doilea, doar o treime din ce a promis.

Potrivit unui înalt oficial european, "există o solidă suspiciune că grupul... a vândut de mai multe ori aceleași doze".

Între timp însă, lideri europeni de anvergură au anunțat că se vaccinează cu AstraZeneca tocmai pentru a da un semnal că serul este de încredere.

Șeful guvernului britanic, Boris Johnson, a primit cea dintâi doză a vaccinului anti-COVID AstraZeneca. S-a întâmplat la spitalul St. Thomas din Londra, acolo unde Johnson, care are 56 de ani, a stat trei zile la terapie intensivă, anul trecut, cu o formă serioasă a bolii.

Citește și
vaccin
În Capitală și în 13 județe s-au deschis 167 de puncte noi de vaccinare, care vor lucra cu ser Pfizer
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Nu am simţit absolut nimic. A fost foarte bine, foarte rapid. Recomand (vaccinul) cu tărie, toată lumea, atunci când e chemată să se vaccineze, vă rog să mergeţi şi să o faceţi.

Cu AstraZeneca au fost vaccinați președintele, premierul si șefii celor doua camere ale parlamentului din Slovenia. Iar dintre figurile cunoscute care și-au anunțat intenția se disting cancelarul Germaniei.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „O sa ma vaccinez cu AstraZeneca, am spus-o de mai multe ori. Doar că mai astept să-mi vină rândul.”

Și, respectiv, premierul italian.

Mario Draghi, premierul Italiei: „Ma voi vaccina cu AstraZeneca. Fiul meu s-a vaccinat tot cu AstraZeneca alaltăieri, în Anglia, așa că nu am nicio indoială cu privire la siguranța serului.”

Inițiativele au rolul de a reclădi încrederea oamenilor. Administrarea acestui ser a fost suspendată temporar în 20 de state europene, din cauza unui presupus risc de a provoca tromboze. Agenţia Europeană a Medicamentului a garantat că vaccinul produs Astrazeneca și Universitatea Oxford este sigur şi eficient.

Cu spitalele din nou sub presiune, cancelarul german a promis o accelerare a campaniei de imunizare.

Angela Merkel: „Vrem ca din aprilie vaccinarea să fie mai rapidă şi mai flexibilă. Cuvântul de ordine este: "Vaccinaţi, vaccinaţi şi iar vaccinaţi!" De aceea, cooptăm şi medicii de familie în acest efort.”

Merkel s-a declarat pregătită să comande vaccinul rusesc Sputnik V, dacă acesta este autorizat în Uniunea Europeană.

Şi guvernul italian îşi propune un ritm susținut de vaccinare. 50.000 de persoane, zilnic, este ținta pe care vor să o atingă până la jumătatea lunii aprilie.

Francezii au părăsit capitala

 

În alte state, reapar restricțiile.

Milioane de francezi au voie să iasă din case doar pentru urgențe şi... ca să facă mișcare. Înainte ca noile măsuri să intre în vigoare, oamenii s-au îmbulzit la terase şi prin magazine.

- Am venit pentru o şedinţă de shopping de ultim moment. N-am vrut să ratez aceasta ultimă ocazie. Am vrut să ieşim puţin înainte să fim iar închişi în cuşcă.

Alţii s-au grăbit să prindă ultimul tren către provincie.

- Nu înţeleg de ce oamenii pleacă din Pariş. Nu-şi dau seama că nu fac decât să împrăştie virusul.

- Mă duc la casa părinţilor mei de la ţară, să stau la aer, fără restricţii.

Şi Polonia s-a întors la carantină, pentru următoarele trei săptămâni. Varianta britanică a virusului este responsabilă pentru 60 la sută dintre noile infectări de aici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Câți români sunt pe listele de așteptare pentru vaccinul anti-COVID. Anunțul CNCAV
Câți români sunt pe listele de așteptare pentru vaccinul anti-COVID. Anunțul CNCAV

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis că sâmbătă, la ora 19:00, pe platforma informatică de vaccinare dezvoltată de STS erau pe listele de aşteptare 746.382 de persoane.

În Capitală și în 13 județe s-au deschis 167 de puncte noi de vaccinare, care vor lucra cu ser Pfizer
În Capitală și în 13 județe s-au deschis 167 de puncte noi de vaccinare, care vor lucra cu ser Pfizer

Sfârșitul unei săptămâni îngrijorătoare, din punct de vedere epidemiologic, vine cu o veste bună pentru românii care își așteaptă rândul la vaccinare.

Danemarca anunţă că doi angajaţi din spitale au făcut cheaguri de sânge după vaccinarea cu AstraZeneca. O persoană a decedat
Danemarca anunţă că doi angajaţi din spitale au făcut cheaguri de sânge după vaccinarea cu AstraZeneca. O persoană a decedat

Danemarca a anunţat, sâmbătă, două cazuri de personal din spital cu cheaguri de sânge şi hemoragie cerebrală după ce au primit vaccinul dezvoltat de AstraZeneca, scrie News.ro. 

Marea Britanie anunţă că jumătate din populaţia adultă a primit prima doză de vaccin anti-Covid-19
Marea Britanie anunţă că jumătate din populaţia adultă a primit prima doză de vaccin anti-Covid-19

Marea Britanie anunţă că jumătate din populaţia adultă a primit prima doză de vaccin anti-Covid-19, conform ministrului sănătăţii Matt Hancock.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.