„Farmacia” care vinde poezii în loc de pastile. Este prima de acest gen din lume

farmacie
Poetry Pharmacy

Prima farmacie din lume ce prescrie poezii în loc de medicamente s-a deschis recent în Anglia, ideea aparținându-i unei poete britanice.

Majoritatea celor care vizitează farmacia caută să-și vindece bolile sufleteşti, dar şi stresul din vața cotidiană.

Situată în Shropshire, vestul Angliei, afacerea îi aparţine poetei Deborah Alma, care este și „farmacistă“, potrivit SkyNews.

Ea le prescrie clienţilor ei poezii în loc de pastile și mărturiseşte că-şi aranjează cărţile în mica ei farmacie în funcţie de stare, fiind de părere că poezia ajută la ameliorarea unor afecţiuni minore, de la oboseală sau stres până la „o inimă frântă“.

Citește și
Carte mica
Cum arată cartea de poezii care poate fi citită doar cu lupa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alma ţine ateliere de poezie şi consultaţii poetice, invitându-şi pacienţii în cabinetul de consultaţii separat, iar procesul este unul similar unei consultaţii reale. După o serie de întrebări legate de „afecţiunile“ pe care le au pacienţii, femeia le prescrie acestora diverse versuri pentru terapie.

„Cred că, dacă există o aptitudine anume în ceea ce fac, aceea este că pot alege poezia potrivită unei persoane, după ce avem o discuţie şi aflu mai multe despre ea. Când prescriu o poezie unui pacient, acea poezie devine a lui, îi aparţine în totalitate“, a transmis Alma.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Sute de oameni, la un eveniment dedicat poeziei. „Biletele s-au dat încontinuu”
Sute de oameni, la un eveniment dedicat poeziei. „Biletele s-au dat încontinuu”

Sute de oameni de toate vârstele s-au strâns vineri seară, sub luna plină, să asculte și să citească poezii, în cadrul unui eveniment organizat pe o terasă din București.

Cum arată cartea de poezii care poate fi citită doar cu lupa
Cum arată cartea de poezii care poate fi citită doar cu lupa

Dintre cărțile în miniatură, una dintre cele mai mici se află în Lituania. Are 8 milimetri lungime, 7 lățime și 2,5 milimetri grosime.

Cum au încercat elevii să se convingă că sunt vizitați de adevăratul Moș Crăciun
Cum au încercat elevii să se convingă că sunt vizitați de adevăratul Moș Crăciun

Moş Crăciun a făcut deja probe cu sania în Răcari, judeţul Dâmboviţa, şi a pus în sac şi câteva daruri pentru copiii. Cei mici l-au aşteptat nerăbdători, i-au cântat colinde, i-au recitat poezii, iar cei mai îndrăzneţi i-au atins barba.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.