„Este străin pentru noi”. Statul care vrea să iasă din Commonwealth, cu doar câteva zile înaintea încoronării lui Charles

commonwealth
Profimedia

Guvernul jamaican vrea să profite de ocazia „tranziţiei monarhiei” prin încoronarea lui Charles al III-lea şi să-şi pună în aplicare voinţa de a deveni o republică, prin organizarea unui referendum în 2024, aflat în studiu în prezent.

Cu doar câteva zile înaintea încoronării lui Charles al III-lea, Jamaica îşi reafirnă astfel dorinţa de a deveni o republică.

Această insulă din Caraibe şi-a declarat independenţa faţă de Regatul Unit în 1962 şi a devenit membră a Commonwealth-ului în acelaşi an, recunoscându-l astfel pe monarhul britanic drept şef de stat, relatează Sky News.

Însă suveranul „nu are o autoritate reală în conducerea ţării noastre”, iar „adevăratele responsabilităţi legislative şi executive revin reprezentanţilor aleşi ai poporului”, subliniază pe site Guvernul jamaican.

Problema abolirii monarhiei nu este nouă în această ţară, iar Guvernul şi-a evocat, în iunie, dorinţa de a organiza un referndum în acest subiect până în 2025.

Citește și
=studio virtual
Detalii neștiute despre încoronarea regelui Charles al III-lea. De ce va purta două coroane
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă, decesul lui Elizabeth a II-a pare că a accelerat lucrurile.

Într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Sky News, difuzat joi, ministrul jamaican însărcinat cu Afaceri Constituţionale, Marlene Malahoo Forte, declară că ”mulţi jamaicani aveau o afecţiune călduroasă faţă de regina Elizabeth II-a, identificîndu-se cu ea”.

Posibil referendum în 2024

„Dar ei nu se identifică cu regele Charles. El este tot ceea ce este mai străin pentru noi. Este cât se poate de clar”, declară ea.

Guvernul jamaican „studiază”, astfel, ”posibilitatea de a organiza un referendum în 2024”, cu privire la o nouă Constituţie, care să nu-l mai prevadă pe monarh ca şef de stat.

„A venit timpul. Jamaica a intrat pe mâna jamaicanilor. Trebuie să o facem, mai ales odată cu tranziţia monarhiei. Guvernul meu spune că trebuie s-o facem acum”, declară ministrul jamaican în acest interviu.

Istoria Jamaicei a fost marcată de 300 de ani de colonizare britanică şi de un comerţ triunghiular - cu sclavi între Africa, Europa şi America

Potrivit Bibliotecii Naţionale a Jamiacăi, aproximativ 600.000 de sclavi provenind din Africa au fost depalsaţi în Jamaica în perioada 1533-1807.

„Republicanismul constă în a spune adio unei forme de guvernare legată de un trecut dureros, al colonizării şi traficului transatlantic cu sclavi”, subliniază în acest interviu acordat Sky News Marlene Malahoo, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preşedintele Klaus Iohannis participă la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea
Preşedintele Klaus Iohannis participă la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

Detalii neștiute despre încoronarea regelui Charles al III-lea. De ce va purta două coroane
Detalii neștiute despre încoronarea regelui Charles al III-lea. De ce va purta două coroane

PRO TV, va transmite sâmbătă, în direct, evenimentele de la Londra, într-o ediție specială a Știrilor PRO TV, care va începe la ora 11:30.

Cât va costa încoronarea regelui Charles al III-lea. Palatul mizează pe un profit de 1 miliard de lire pentru economia țării
Cât va costa încoronarea regelui Charles al III-lea. Palatul mizează pe un profit de 1 miliard de lire pentru economia țării

Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea va fi cea mai impresionantă etalare de fast văzută într-o generaţie şi va oferi un imbold semnificativ economiei britanice, anunță Palatul Buckingham.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.