Zelenski, mesaj ferm în fața liderilor de stat din Liga Arabă, aliați ai lui Putin: „Sunt sigur că veți înțelege apelul meu”

×
Codul embed a fost copiat

Statele Unite și aliații lor le vor da Ucrainei avioane de luptă F-16 și vor începe să antreneze piloți ucraineni pentru a le opera.

Anunțul, mult așteptat de Kiev, a fost făcut de președintele Joe Biden la summitul G7, din Japonia.

Totodată, liderii celor mai bogate democrații din lume au convenit să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, și au promis sprijin financiar pentru Ucraina.

Mai multe explozii au zguduit, vineri, noapte orașul Mariupol, ocupat de ruși. Acolo a fost bombardată o bază a forțelor Moscovei, folosită, în principal, pentru sisteme de apărare antiaeriană. În interior se aflau aproape 150 de soldați, care "au suferit pierderi semnificative", a spus un consilier al primarului orașului.

Cu câteva ore înainte, preşedintele american, Joe Biden, îi anunța pe liderii G7 reuniți în Japonia, la Hiroshima, că dă undă verde pentru antrenarea piloților ucraineni pe avioane de luptă F-16.

Citește și
g7 japonia
„Rusia a început acest război și noi îi putem pune capăt”: liderii mondiali reafirmă sprijinul pentru Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-o postare pe internet, Volodimir Zelenski a salutat decizia, calificând-o drep "istorică".

Și Marea Britanie, Țările de Jos, Belgia și Danemarca au salutat inițiativa Statelor Unite. Antrenamentele vor începe în următoarele săptămâni și, cel mai probabil, vor avea loc în Europa, precizează CNN. Ulterior, și Danemarca a anunțat că îi va antrena pe ucraineni să piloteze avioanele F-16.

Deocamdată, nu s-a decis câte astfel de aparate de zbor vor fi livrate Kievului sau când se va întâmpla exact.

Totuși, anunțul făcut de președintele american este o schimbare radicală. Liderul de la Casa Albă declara la începutul anului că Ucraina nu are nevoie de avioanele F-16, cerute insistent de Kiev.

Joe Biden urmează să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la summitul G7 din Japonia.

Zelenski, vizită-fulger în Arabia Saudită

În timp ce lumea așteaptă contraofensiva Ucrainei pe frontul de luptă, Zelenski a lansat deja una la nivel diplomatic. În ultima săptămână, el a fost în Italia, la Vatican, în Germania, Franța și Marea Britanie, pentru a obține sprijin pentru apărarea țării sale.

Vineri, a făcut o vizită-fulger în Arabia Saudită, ca să se adreseze șefilor de stat din Liga Arabă, reuniți pentru summitul anual. Liderul ucrainean a ajuns la Jeddah cu un avion al guvernului francez. Demn de remarcat este că țările arabe sunt, în masură mai mică sau mai mare, aliate ale Moscovei. Doar Siria a susținut în mod deschis invazia Rusiei.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Sper ca majoritatea celor care suntem aici prețuim pacea și dreptatea. Astăzi se împlinesc 450 de zile de când purtăm război împotriva invadatorilor ruși. Sunt sigur că veți înțelege apelul pe care vreau să-l lansez aici, în Jeddah: Ajutați-ne să ne protejam poporul!”.

Phillips P. O'Brien, profesor de studii strategice la Universitatea din St. Andrews, Scoția: „Zelenski nu ar fi fost invitat în toate aceste locuri, dacă liderii nu ar fi crezut că Ucraina va ieși din acest război într-o stare bună. Pur și simplu nu ar fi fost chemat. Nimeni nu ar vrea să fie în preajma unui lider despre care s-ar crede că va fi învins sau a cărei țări ar fi nimicită”.

Între timp, președintele rus Vladimir Putin a rămas acasă, confruntându-se cu o izolare internațională fără precedent.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Adversarii noștri au decis că diversitatea Rusiei este punctul slab al acesteia și fac totul pentru a ne diviza”.

Pe de altă parte, revista Politico dezvaluie ca responsabilii de la Washington discută opțiunile prin care războiul ruso-ucrainean s-ar putea transforma într-un alt conflict înghețat. Un reper ar fi confruntarea care a scindat Peninsula Coreeană in anii 50, oficial neîncheiată nici acum.

Acest scenariu, consideră Casa Albă, ar putea fi cel mai realist pe termen lung, având în vedere că nici Kievul, nici Moscova nu vor să se recunoască învinse. Printre aspectele discutate în administrația Biden este stabilirea granițelor neoficiale pe care Ucraina și Rusia ar fi de acord să nu le treacă. Un conflict înghețat ar putea fi, de asemenea, acceptabil din punct de vedere politic pentru Statele Unite și aliații lor. Astfel, costul susținerii Kievului ar scădea, iar atenția publică asupra războiului ar slăbi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina a asasinat criminali ruși de război, ”o pedeapsă binemeritată”: ”Aceste cazuri vor continua”. Situația lui Putin
Ucraina a asasinat criminali ruși de război, ”o pedeapsă binemeritată”: ”Aceste cazuri vor continua”. Situația lui Putin

Șeful serviciilor secrete ucrainene, Kirilo Budanov, a recunoscut că țara sa a asasinat propagandiști și criminali ruși de război, iar aceste cazuri ”vor continua” să se întâmple. Totuși, Kievul nu va încerca eliminarea lui Vladimir Putin.

 

„Rusia a început acest război și noi îi putem pune capăt”: liderii mondiali reafirmă sprijinul pentru Ucraina
„Rusia a început acest război și noi îi putem pune capăt”: liderii mondiali reafirmă sprijinul pentru Ucraina

Liderii G7 au convenit să impună noi sancțiuni Rusiei și își reafirmă sprijinul pentru Ucraina, scrie Sky News.

Frontul pe care superputerea mondială SUA stă jalnic față de China. Cine va domina lumea
Frontul pe care superputerea mondială SUA stă jalnic față de China. Cine va domina lumea

În ultimii ani, relația dintre SUA și China – superputerile economice ale lumii – s-a transformat într-un război greu de control între interdependența economică și neîncrederea profundă.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.