Zelenski le-a retras cetăţenia mai multor foşti oficiali proruşi de rang înalt

Volodimir Zelenski
IMAGO

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a retras cetăţenia mai multor foști oficiali de rang înalt din perioada ex-preşedintelui Viktor Ianukovici, transmite BABEL, potrivit Rador.

Este vorba, în special, despre fostul șef al administrației Ianukovici, Andri Kliuev, fostul ministru de interne Vitali Zaharenko, fostul ministru al educației Dmitro Tabacinik, ex-ministrul veniturilor și taxelor Oleksandr Klimenko și fostul șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) Oleksandr Iakimenko.

„Astăzi (sâmbătă, n.r.), am semnat documentele corespunzătoare, pentru a mai face un pas în vederea protejării și curățării statului, de cei care sunt de partea agresorului. Exista o solicitare din partea Serviciului de Securitate cu privire la persoanele care au fost înregistrate ca având cetățenie rusă”, a detaliat Zelenski, în discursul său de sâmbătă seară.

Președintele ucrainean a mai spus că „duminică va fi făcut încă un pas juridic pentru implementarea deciziilor privind sancțiunile hotărâte de Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.