Zelenski, în prima vizită oficială în Bulgaria, pentru a discuta despre arme. Președintele bulgar este considerat pro-rus

Nikolai Denkov, Volodimir Zelenski
Agerpres

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi în capitala Bulgariei, Sofia, în prima sa vizită oficială în această ţară, pentru a discuta despre arme şi NATO, informează DPA, France Presse şi Reuters, potrivit Agerpres.

Zelenski urmează să se întâlnească cu prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov şi cu ministrul de externe Maria Gabriel. Piaţa din faţa sediului guvernului şi biroului prezidenţial din Sofia a fost închisă din motive de siguranţă.

Iniţial nu era clar dacă Zelenski se va întâlni şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev, în timp ce se află la Sofia. Radev, un fost pilot de vânătoare şi anterior şef al forţelor aeriene bulgare, este considerat pro-Rusia, notează DPA.

Cel mai recent, Radev a respins participarea Bulgariei la o iniţiativă comună a Uniunii Europene de a furniza muniţie Ucrainei.

"Voi purta discuţii aprofundate cu prim-ministrul Nikolai Denkov, mă voi întâlni cu preşedintele Rumen Radev, cu responsabili ai guvernului, parlamentari, politicieni şi jurnalişti", a declarat Zelenski într-un mesaj difuzat pe reţeaua socială Telegram.

Citește și
refugiați ucraina
Mădălina Turza: Nu tăiem programul pentru refugiații din Ucraina. Care este situația în Polonia și Bulgaria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Printre subiectele din program, "sprijinul pentru apărarea (ucraineană), integrarea Ucrainei în UE şi în Alianţa atlantică, summitul NATO şi garanţiile de securitate", a adăugat el.

Noul guvern bulgar, care îşi arată deschis sprijinul pentru Kiev, i-a anunţat de asemenea sosirea într-un scurt comunicat.

O "declaraţie comună" va fi semnată în sprijinul aderării Kievului la NATO înainte de summitul de la Vilnius, programat pentru 11-12 iulie.

Deplasarea lui Volodimir Zelenski are loc la o lună după instalarea unui cabinet liberal la Sofia, care a decis să schimbe cursul după ce o serie de guverne interimare s-au opus trimiterii oricărui ajutor militar către Kiev.

Bulgaria, membră a UE şi NATO, dar istoric şi cultural apropiată de Moscova, este profund divizată în privinţa acestui subiect, notează AFP.

În practică însă, fabricile de armament au funcţionat la capacitate maximă de la invazia rusă a Ucrainei.

Exporturile industriei militare bulgare au fost estimate să se apropie de patru miliarde de euro anul trecut - triplu faţă de recordul anterior din 2017.

Până acum, ţările terţe au acţionat ca intermediari, o soluţie găsită la începutul războiului de premierul bulgar Kiril Petkov înainte de a fi răsturnat.

"Aproape tot ce am primit în primele zile ale conflictului a venit de la partenerii noştri bulgari", a declarat recent consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak la televiziunea bulgară Nova.

La rândul său, preşedinţia rusă a considerat joi că vizita liderului ucrainean Volodimir Zelenski în Bulgaria ilustrează dorinţa Kievului de a implica "cât mai multe ţări" în conflictul din Ucraina, notează Reuters şi AFP.

"Regimul de la Kiev face tot ce poate pentru a târî (...) cât mai multe ţări în acest conflict. Multe ţări s-au scufundat deja până la cap în acest conflict, direct sau indirect. Acest subiect va fi abordat cu bulgarii", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, discuţiile pe care Zelenski le va avea în Bulgaria nu vor afecta în mare măsură rezultatul a ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina, dată fiind "situaţia actuală din prima linie".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România
Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România

Guvernul bulgar a decis miercuri să restricţioneze temporar importurile mai multor produse din Ucraina, în special cereale, a anunţat ministrul interimar al agriculturii, Iavor Ghecev.

 

Mădălina Turza: Nu tăiem programul pentru refugiații din Ucraina. Care este situația în Polonia și Bulgaria
Mădălina Turza: Nu tăiem programul pentru refugiații din Ucraina. Care este situația în Polonia și Bulgaria

Consilierul de stat Mădălina Turza, coordonator strategic al asistenţei umanitare, a afirmat că autorităţile îşi doresc ca refugiaţii din Ucraina să înceapă să devină independenţi la noi în ţară, precizând că nu este vorba despre tăierea programului. 

POLITICO: Cum a reușit Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, să salveze, în secret, Ucraina
POLITICO: Cum a reușit Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, să salveze, în secret, Ucraina

Sofia a furnizat Kievului combustibil și arme sovietice vitale în timpul războiului cu Rusia, dar a trebuit să păstreze livrările secrete din cauza politicienilor pro-Moscova din guvern.

Euractiv: Bulgaria este unul dintre cei mai mari furnizori indirecți de arme către Ucraina
Euractiv: Bulgaria este unul dintre cei mai mari furnizori indirecți de arme către Ucraina

Bulgaria este unul dintre cei mai mari furnizori indirecți de arme către Ucraina, după ce a vândut un număr record de la începutul războiului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.