Xi Jinping, mesaj pentru Putin. „Mai avem încă multe de realizat”

Vladimir Putin și Xi Jinping
AFP

Prietenia dintre China şi Rusia are „perspective largi” de dezvoltare, iar cele două ţări „mai au multe de realizat înainte”, a subliniat luni preşedintele chinez Xi Jinping.

Este un mesaj scris al președintelui chinez, transmis cu ocazia celei de-a 65-a aniversări de la crearea asociaţiei de prietenie între Beijing şi Moscova, potrivit EFE.

Xi dă asigurări că acest organism a adus o „contribuţie importantă în ceea ce priveşte promovarea înţelegerii reciproce şi încrederii între cele două popoare”.

„Prietenia dintre China şi Rusia are perspective largi (de dezvoltare) şi mai sunt încă multe de realizat înainte”, menţionează preşedintele chinez în mesajul său scurt, citat de presa locală.

La 4 februarie, Xi şi omologul său rus Vladimir Putin şi-au consolidat legăturile cu doar câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina, asupra căruia Beijingul a menţinut o poziţie ambiguă, făcând apel la „respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”, inclusiv a Ucrainei, şi cerând să se acorde „atenţie preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor”, făcând referire la Rusia, potrivit Agerpres.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

China nu a susţinut în mod explicit Rusia, dar s-a opus sancţiunilor instituite împotriva Moscovei, pentru că - în opinia sa - acestea nu rezolvă problemele”, iar la ultima Adunare Generală a ONU s-a abţinut să critice mobilizarea sau convocarea de aşa-zise referendumuri privind anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia, contrazicându-i astfel pe cei care sperau la o fisură între Beijing şi Moscova.

În cadrul unei reuniuni în Uzbekistan luna trecută, Putin a apreciat faptul că Beijingul a menţinut întotdeauna „o poziţie echilibrată” faţă de Ucraina, deşi a admis existenţa unor „întrebări şi îngrijorări” din partea Chinei.

Cu toate acestea, Xi l-a invitat pe Putin „să conducă împreună o lume în schimbare şi să apere interesele ţărilor în curs de dezvoltare”, notează EFE.

Luna viitoare, insula Bali din Indonezia va găzdui un summit al grupului celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii - G20 (Germania, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, SUA, Franţa, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Regatul Unit, Africa de Sud, Turcia şi Uniunea Europeană), la care se aşteaptă să participe de asemenea Putin şi Xi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Jaf armat la un hotel de lux de lângă Champs-Élysées. Angajații au fost bătuți și legați cu cabluri
Jaf armat la un hotel de lux de lângă Champs-Élysées. Angajații au fost bătuți și legați cu cabluri

Scene de groază lângă Champs-Élysées. Personalul unui renumit hotel de 5 stele din Paris a fost victima unui jaf armat în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Le Figaro.

Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare, vandalizat de activiștii pentru drepturile animalelor
Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare, vandalizat de activiștii pentru drepturile animalelor

Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare a fost vandalizat.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.