Washingtonul nu ia în serios diplomația rușilor: Ceea ce fac în teren este diferit de ce susțin

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul rus al Apărării a anunţat, în mod surprinzător, retragerea unor trupe poziţionate la graniţa cu Ucraina după ce s-ar fi încheiat unele dintre manevrele militare.

Dar alte exerciții de amploare continuă în Belarus. Cancelarul Germaniei se întâlnește, marți, cu Vladimir Putin, la Moscova. Între timp, Statele Unite au decis să-și mute temporar ambasada de la Kiev la Liov, și le-au cerut insistent americanilor să părăsească Ucraina.

Luni, într-o discuție telefonică de 40 de minute, Joe Biden and Boris Johnson au convenit că un acord încă este posibil, în ciuda numeroaselor avertismente privind o iminentă acțiune militară a Rusiei.

Karine Jean-Pierre, secretar adjunct de presă: „Calea diplomației rămâne deschisă, dacă Rusia alege o abordare constructivă. Cu toate acestea, vedem cum noi forțe ruse ajung la frontierele Ucrainei în fiecare zi. Așa cum am mai spus, suntem în perioada de timp când o invazie poate începe oricând. Nu vom detalia informațiile pe care le avem, dar putem spune că o acțiune militară ar putea fi chiar săptămâna aceasta”.

Citește și
Rusia
Rusia începe să-și retragă trupe de la granița cu Ucraina, dar anunță alte exerciții militare: ”Este dreptul nostru”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Manevrele militare ruse, încheiate parțial

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: „Chiar dacă Serghei Lavrov spune că încă mai e loc pentru diplomație, armata rusă a continuat să-și sporească forțele militare de la granița cu Ucraina. Așa că, s-ar putea să spună ceva despre diplomație, și sperăm că rușii vorbesc serios, dar ceea ce fac în teren este diferit de ce susțin”.

Posibilitățile diplomației sunt „departe de a fi epuizate", a spus șeful diplomației ruse, de față cu Vladimir Putin. Și, parcă pentru a da impresia unei liniștiri a situației, ministrul rus al Apărării a anunțat, la rândul lui, încheierea unora dintre manevrele militare, și apropierea de finalizare a altora.

Însă, potrivit unui oficial american citat de CBS News, Rusia a mutat piese de artilerie de rază lungă și lansatoare de rachete în poziție de tragere, amenințând direct Ucraina.

Dramatica acumulare” de forțe de la granițele Ucrainei a determinat Statele Unite să închidă ambasada de la Kiev. Personalul rămas, oricum redus la minim, a fost mutat la Liov, în partea de vest a Ucrainei. De asemenea, Washingtonul le-a cerut tuturor americanilor din Belarus și din Transnistria, regiunea separtistă a Republicii Moldovei, să plece imediat.
 

Zelenski le-a cerut ucrainenilor să arboreze steagul național

Pe de altă parte, într-un discurs prin care a sfidat amenințarea rusă, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a proclamat 16 februarie, o dată citată de oficiali americani ca posibilă zi în care Rusia ar putea ataca, drept Ziua Unității.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ni se spune că 16 februarie va fi ziua atacului. Vom face din ea o zi a unității”.

Zelenski le-a cerut ucrainenilor să arboreze steagul național și a omagiat puterea armatei ucrainene, iar pe un ton ferm le-a cerut politicienii sau oamenilor de afaceri care au părăsit țara să se întoarcă.

Volodimir Zelenski: „Vă propun să vă întoarceți acasă în 24 de ore și să stați alături de armata ucraineană, de diplomații noștri și de oamenii noștri”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum ar putea începe ofensiva rusă în Ucraina. Pentagonul anunță țintele Kremlinului pe teritoriul vecin
Cum ar putea începe ofensiva rusă în Ucraina. Pentagonul anunță țintele Kremlinului pe teritoriul vecin

În timp ce situația de la granița ruso-ucraineană rămâne pe muchie de cuțit, președintele SUA și premierul britanic au avut, luni, o convorbire, și au căzut de acord că încă rămâne deschisă posibilitatea unei soluții diplomatice în discuțiile cu Rusia.

Rusia începe să-și retragă trupe de la granița cu Ucraina, dar anunță alte exerciții militare: ”Este dreptul nostru”
Rusia începe să-și retragă trupe de la granița cu Ucraina, dar anunță alte exerciții militare: ”Este dreptul nostru”

Rusia începe să-și retragă o parte din trupele masate la granița cu Ucraina, a anunțat marți Ministerul Apărării rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că Putin este „dispus să negocieze”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că Putin este „dispus să negocieze”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin este „dispus să negocieze”, informează News.ro.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă