Vremea rea continuă să facă ravagii în Europa și victime în SUA. Britanicii dau piept cu furtuna Isha

×
Codul embed a fost copiat

Vremea rea continuă să facă ravagii în Europa. În weekend, ninsoarea și viscolul au lovit Spania și mai multe drumuri au fost închise. În schimb, britanicii dau piept cu furtuna Isha. Zeci de zboruri au fost deja anulate în Marea Britanie.

Iar peste Ocean, numărul deceselor cauzate de ger și vijelii crește de la o zi la alta.

Nordul Spaniei a fost lovit în weekend de o furtună de zăpadă care a dus la blocaje inclusiv pe câteva austostrăzi importante. Sute de oameni au rămas captivi cu mașinile în nămeți, la aproape minus 15 grade Celsius. În ajutor au fost trimise și echipaje din cadrul armatei.

Bărbat: „Situația este foarte complicată. Nu mă așteptam la așa ceva, am urmărit la televizor, dar nu au anunțat ce urmează. M-am uitat la meteo și au anunțat zăpezi mult mai în nord. Nimeni nu a preconizat că va fi chiar așa sau n-am fost eu atent”.

Bărbat: „Ei bine, la zece kilometri de aici, nu era niciun pic de zăpadă. A început să plouă puternic, la un moment dat, iar apoi dintr-o dată a început să cadă un fel de lapoviță, din ce în ce mai tare. Și apoi imediat autostrada a fost blocată. Ne-au redirecționat pe toți spre alte drumuri. Iar aici nu găsim nimic, nici un supermarket pentru a cumpăra ceva de mâncare”.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Un strat gros de zapada a acoperit si o buna parte din centrul și nordul Greciei. Meteorologii anunță că viscolul se îndreaptă cu repeziciune spre sudul țării, vizată fiind regiunea Attica, unde a început deja să ningă.

În schimb, Marea Britanie se află sub avertizări de vreme extremă din cauza furtunii Isha. Meteorologii spun că vântul puternic va afecta întreaga țară și că există chiar riscul formării unor tornade. În unele regiuni din Ţara Galilor s-au înregistrat deja rafale de aproape 130 kilometri pe oră. Si zeci de zboruri au fost anulate pe mai multe aeroporturi din Regat.

Probleme au apărut și în Irlanda. Mai mulți martori au surprins momentul în care o aeronavă ratează aterizarea pe una dintre pistele aeroportului din Dublin din cauza vântului puternic.

În Statele Unite, zăpada și gerul continuă să facă victime. Cel puțin 85 de oameni au murit în urma acestor fenomene meteo extreme.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în statele Tennessee și Oregon, unde a fost decretată stare de urgență.

În unele zone din statul Indiana zăpada depășește un metru. Cei care se ocupă de deszăpezire n-au avut pic de răgaz în ultimele zile.

De aproape două săptămâni, Statele Unite ale Americii sunt traversate de un aer extrem de rece. Și meteorologii continuă să vină cu vești rele, în special pentru statele de pe coasta de est, unde sunt așteptate noi furtuni de zăpadă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
SUA, sub alertă de vreme severă. Zeci de persoane au murit în ultima săptămână din cauza frigului și zăpezii
SUA, sub alertă de vreme severă. Zeci de persoane au murit în ultima săptămână din cauza frigului și zăpezii

Cel puţin 63 de persoane au murit în această săptămână din cauza vremii severe de iarnă care afectează Statele Unite, au anunţat vineri autorităţile şi presa locală, informează AFP.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.