Vladimir Putin a promulgat o lege privind creșterea limitei de vârstă pentru rezerviști

Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat, luni, o lege care prelungeşte cu cinci ani perioada în care anumite categorii de ruşi fac parte din rezerva militară, în timp ce Moscova îşi intensifică atacurile în Ucraina.

Potrivit acestor amendamente, publicate pe portalul oficial de informaţii juridice, legea ”privind datoria militară şi serviciul militar” creşte limita vârstei anumitor categorii de militari - soldaţi, marinari, sergenţi, maiştri, subofiţeri şi locotenenţi din Marină.

În cazul soldaţilor, marinarilor şi sergenţilor, limita de vârstă creşte de la 35 la 40 de ani, informează News.ro, care citează CNN.

În cazul maiştrilor şi subofiţerilor, limita creşte de la 45 la 50 de ani, iar al locotenenţilor din Marină de la 50 a 55 de ani.

Legea prevede şi o creştere a vârstei maxime a persoanelor din rezerva de mobilizare.

Citește și
vladimir putin
Putin amenință Polonia: "Teritoriile lor vestice sunt un cadou al lui Stalin. Noi le vom reaminti"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceste noi prevederi urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024 şi prevăd o perioadă de tranziţie până la 1 ianuarie 2028, când cetăţenii din rezervă încep să se pensioneze treptat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
După ce l-a numit ”nulitate” pe Vladimir Putin, bloggerul rus pro-război Igor Girkin a fost arestat la Moscova
După ce l-a numit ”nulitate” pe Vladimir Putin, bloggerul rus pro-război Igor Girkin a fost arestat la Moscova

Autoritățile ruse l-au reținut pe bloggerul pro-război Igor Girkin, un critic naționalist dur al campaniei militare rusești din Ucraina, cunoscută și sub numele de Strelkov.

Putin amenință Polonia:
Putin amenință Polonia: "Teritoriile lor vestice sunt un cadou al lui Stalin. Noi le vom reaminti"

Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, vineri, în cadrul unei întâlniri cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, că Polonia intenţionează să ocupe o parte din Ucraina, relatează The Guardian, care citează BBC Rusia.

Putin: Contraofensiva ucraineană nu a condus deocamdată la niciun rezultat
Putin: Contraofensiva ucraineană nu a condus deocamdată la niciun rezultat

Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat vineri că livrările de arme occidentale nu au ajutat Ucraina să avanseze pe front în contraofensiva sa contra trupelor ruse şi care deocamdată nu a condus la "niciun rezultat", relatează agenţiile AFP şi EFE.

Vladimir Putin: Rusia va reveni în acordul privind transportul de cereale cu Ucraina dacă cererile sale vor fi respectate
Vladimir Putin: Rusia va reveni în acordul privind transportul de cereale cu Ucraina dacă cererile sale vor fi respectate

Rusia este pregătită să revină în acordul privind exporturile de cereale ucrainene dacă cererile sale vor fi îndeplinite "în totalitate", a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP.

Putin nu mai merge în Africa de Sud. Rusia a transmis Pretoriei că nu i-ar fi declarat război dacă-l aresta
Putin nu mai merge în Africa de Sud. Rusia a transmis Pretoriei că nu i-ar fi declarat război dacă-l aresta

Liderul rus Vladimir Putin nu va participa la summitul BRICS din Africa de Sud, care are loc în august, decizia fiind luată „de comun acord”, a anunţat miercuri Preşedinţia Africii de Sud, relatează The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.