VIDEO. Rusia a lansat, pentru prima dată, o rachetă supersonică Vulkan în Marea Neagră

racheta Vulkan
youtube.com

Rusia a lansat, pentru prima dată, o rachetă de croazieră supersonică în Marea Neagră, chiar în timp ce Vladimir Putin a provocat tensiuni în regiunea Ucrainei.

 

Potrivit The Sun, racheta a fost lansată în cadrul unui exercițiu militar care a coincis cu prima venire în zona Mării Neagre a unei nave americane din clasa US Legend în ultimii 13 ani.

De asemenea, exercițiile cu rachetele Vulkan au loc cu puțin timp înainte de sosirea a două nave de război ale Marinei Regale din Marea Britanie, pe fondul unei tensiuni profunde în Ucraina, din cauza temerilor unei invazii rusești.

Reprezentanții Flotei Mării Negre rusești au anunțat într-un comunicat că crucișătorul rus Moskva ”a tras pentru prima dată în istoria modernă cu o rachetă Vulkan, care face parte din sistemul principal de rachete Basalt al navei”.

Citește și
putin xi jinping
China vrea să se alieze cu Rusia împotriva SUA, ”în protejarea intereselor noastre”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel, o țintă de suprafață a fost lovită la o distanță de 19 mile (30 kilometri), au precizat surse navale.

20 de nave rusești au izolat o zonă specială din Marea Neagră pentru această tragere, blocând accesul navelor străine, fapt care a fost condamnat în prealabil de SUA.

Înregistrările video ale exercițiului cu nava Moskva - cea mai bună din flota rusească - au fost date publicității de ministerul rus al Apărării. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia anunţă că va publica o listă cu 'ţările neprietenoase' la adresa sa
Rusia anunţă că va publica o listă cu 'ţările neprietenoase' la adresa sa

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat miercuri că o 'listă cu ţări neprietenoase' faţă de Rusia va fi dată publicităţii în curând.

China vrea să se alieze cu Rusia împotriva SUA, ”în protejarea intereselor noastre”
China vrea să se alieze cu Rusia împotriva SUA, ”în protejarea intereselor noastre”

Pe fondul tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și Rusia, China a sărit în sprijinul președintelui rus Vladimir Putin, afirmând că cele două națiuni sunt ”parteneri strategici compleți de coordonare, în noua eră”.

Ucraina l-a expulzat pe consulul rus la Odesa, în urma unei decizii similare luate de Moscova
Ucraina l-a expulzat pe consulul rus la Odesa, în urma unei decizii similare luate de Moscova

Guvernul ucrainean l-a declarat marţi persona non grata pe consulul rus la Odesa, după ce Moscova a decis luni expulzarea unui diplomat al ambasadei Ucrainei în Rusia, a anunţat Ministerul de Externe ucrainean, relatează agenţia EFE.

Convorbire telefonică între Macron și Putin. Ce a cerut președintele francez
Convorbire telefonică între Macron și Putin. Ce a cerut președintele francez

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis lui Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, ”îngrijoarea (sa) gravă cu privire la starea sănătăţii” lui Aleksei Navalnîi, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.