VIDEO. Englezii s-au mobilizat împotriva Covid-19. Construiesc un spital în 9 zile

×
Codul embed a fost copiat

Marea Britanie a declanșat o operațiune de construcție rapidă a celui de-al 2-lea spital temporar în Birmingham, ca urmare a exploziei numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

Facilitatea - construită în Centrul Național de Expoziții - urmează să fie deschisă vineri, au spus oficialii britanici, adică după 9 zile de începerea construcțiilor, potrivit The Guardian.

Inițial vor exista facilități pentru 500 de pacienți cu coronavirus, cu capacitatea de a se extinde la 2000, au spus oficialii britaici, citați de Associated Press.

Miercuri, Marea Britanie a înregistrat cel mai mare vârf în cazul deceselor COVID-19 până în prezent, numărul total de decese în țară fiind de peste 7.000.

De asemenea, până acum sunt peste 60.000 de cazuri confirmate, conform Universității Johns Hopkins. Pentru majoritatea oamenilor, noul coronavirus provoacă simptome mici sau moderate, cum ar fi febra și tusea care devin mai ușoare în două-trei săptămâni.

Citește și
coronavirus
Cercetători: Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată țară de pandemia de COVID-19
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pentru unii, în special adulții în vârstă și persoanele cu probleme de sănătate existente, Covid-19 poate provoca boli mai severe, inclusiv pneumonie, provoca decesul.

Cercetători: Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată țară de pandemia de COVID-19

După ce Italia și Spania au fost grav afectate de pandemia de COVID-19, o analiză a Institutului de Metrică și Evaluare a Sănătății din Seattle prezice aproximativ 66.000 de morți în Regatul Unit până în luna august.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Asistentele britanice care purtau pungi de gunoi în loc de echipamente de protecție, testate pozitiv cu Covid-19
Asistentele britanice care purtau pungi de gunoi în loc de echipamente de protecție, testate pozitiv cu Covid-19

Trei asistente care au fost fotografiate în timp ce purtau saci de gunoi în loc de echipament de protecție au fost testate pozitiv pentru coronavirus, transmite Daily Mail.

Cercetători: Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată țară de pandemia de COVID-19
Cercetători: Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată țară de pandemia de COVID-19

După ce Italia și Spania au fost grav afectate de pandemia de COVID-19, o analiză a Institutului de Metrică și Evaluare a Sănătății din Seattle prezice aproximativ 66.000 de morți în Regatul Unit până în luna august.

Boris Johnson „răspunde la tratament”, dar este tot la terapie intensivă
Boris Johnson „răspunde la tratament”, dar este tot la terapie intensivă

Premierul britanic Boris Johnson a petrecut a doua noapte la rând la terapie intensivă. Respiră singur și răspunde la tratament.

Fetiță de 12 săptămâni, infectată cu coronavirus în Marea Britanie. Acuzațiile lansate de mamă
Fetiță de 12 săptămâni, infectată cu coronavirus în Marea Britanie. Acuzațiile lansate de mamă

O mamă din Marea Britanie a trecut prin momente dramatice. Fetița ei în vârstă de 12 săptămâni, infectată cu noul coronavirus, a ajuns în stare gravă la spital. Din fericire, micuța a răspuns bine tratamentului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.