Austria devine primul stat european care adoptă vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19

austria, protest
Getty

Austria este, începând de marți, prima țară din Europa în care vaccinarea anti-COVID a devenit obligatorie pentru adulți, potrivit Euronews.

Începând de marți, toți cetățenii în vârstă de 18 ani și peste vor trebui să fie complet vaccinați împotriva COVID-19, iar dacă se vor abate de la această lege riscă să primească amenzi de până la 3 600 de euro.

Excepții se fac pentru femeile însărcinate și persoanele care din motive medicale nu pot fi vaccinate, la fel și pentru persoanele care s-au vindecat de infecție în ultimele șase luni.

De asemenea, Austria intenționează să relaxeze restricțiile anti-COVID, restaurantele putând rămâne deschise până sâmbătă la miezul nopții.

Circa 72% din populația Austriei este vaccinată

Între timp, cetățenilor nevaccinați nu li se va mai interzice accesul în magazine și restaurante, în cadrul unei eliminări treptate a măsurilor anti-COVID, la sfârșitul acestei luni.

Citește și
STS: Aplicaţia de verificare a certificatelor COVID este disponibilă şi pe iPhone
Arafat: Certificatul Covid cu 2 doze nu va mai fi valabil la intrarea în România, în anumite condiții
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Cancelarul Karl Nehammer a anunțat, de asemenea, sâmbătă, că restricțiile de izolare pentru persoanele vaccinate, care au fost în vigoare din noiembrie, vor înceta luni.

Schimbările vin în ciuda numărului record de noi infecții din ultimele zile, alimentate de varianta Omicron. Dar Nehammer a declarat că rata scăzută de spitalizări înseamnă că sunt posibile măsuri suplimentare de progres.

Aproximativ 72% dintre austrieci sunt complet vaccinați.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Angajaţii sanitari din Grecia care nu se vaccinează până la 31 martie vor fi concediaţi
Angajaţii sanitari din Grecia care nu se vaccinează până la 31 martie vor fi concediaţi

Angajaţii din domeniul sănătăţii publice din Grecia care nu se vaccinează până la data de 31 martie vor fi concediaţi, a declarat luni ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, pentru postul privat de televziune SKAI, relatează EFE, scrie Agerpres. 

Arafat: Certificatul Covid cu 2 doze nu va mai fi valabil la intrarea în România, în anumite condiții
Arafat: Certificatul Covid cu 2 doze nu va mai fi valabil la intrarea în România, în anumite condiții

Certificatul ”verde” de vaccinare Covid-19 la intrarea în România nu va mai fi valabil în cazul celor cu schemă dublă de vaccinare, dacă ultima doză va avea mai mult de 9 luni de la administrare.

 

DOCUMENT. Noile reguli de intrare în România. Hotărârea CNSU privind carantina
DOCUMENT. Noile reguli de intrare în România. Hotărârea CNSU privind carantina

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis ca România să renunţe la împărţirea statelor în funcţie de riscul epidemiologic, a anunțat Raed Arafat.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.