Uniunea Europeană ajunge la un acord interimar pentru prelungirea importurilor agricole ucrainene fără taxe vamale

ucraina, uniunea europeana
Profimedia

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu pentru a acorda producătorilor ucraineni de produse alimentare acces liber de taxe vamale pe pieţele sale până în iunie 2025, a anunţat miercuri Parlamentul European într-un comunicat, transmite Reuters.

Decizia corespunde unei propuneri a Comisiei Europene din ianuarie de suspendare a taxelor şi contingentelor pentru produsele agricole ucrainene până atunci, cu o "frână de urgenţă" pentru păsări, ouă şi zahăr, ceea ce înseamnă că tarifele vor fi impuse dacă importurile vor depăşi nivelurile medii din 2022 şi 2023.

Miercuri, legislatorii europeni au extins această listă pentru a include ovăzul, porumbul, crupele şi mierea.

De asemenea, Parlamentul a declarat că a obţinut angajamente din partea Comisiei de a lua măsuri în cazul în care importurile de grâu ucrainean vor creşte brusc.

Perioada de referinţă pentru declanşarea frânei de urgenţă va fi 2022 şi 2023, indicând că tarifele vor fi reimpuse dacă importurile acestor produse vor depăşi volumele medii din aceşti doi ani, a precizat Parlamentul.

Citește și
vladimir putin
Dovada că scrutinul din Rusia a fost o mascaradă: Putin, „oamenii de paie” și 31 de milioane de voturi adăugate din pix
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Negociatorii Parlamentului European s-au asigurat, de asemenea, că Comisia va acţiona în termen de 14 zile, în loc de 21 de zile, în cazul în care vor fi atinse nivelurile de declanşare a măsurilor de salvgardare automată.

Săptămâna trecută, Parlamentul European a susţinut amendamente pentru a adăuga cerealele şi mierea la frâna de urgenţă şi pentru a stabili pragul la media anilor 2021, 2022 şi 2023, un nivel mai mic decât cel propus în ianuarie, deoarece 2021 a fost înainte de invazia Rusiei, când exporturile agricole ucrainene către UE au fost limitate prin tarife şi cote.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Acuzată că trimite trupe în Ucraina, Franța a răbufnit la adresa șefului spionajului rusesc: „Este o provocare iresponsabilă”
Acuzată că trimite trupe în Ucraina, Franța a răbufnit la adresa șefului spionajului rusesc: „Este o provocare iresponsabilă”

Franța a calificat marţi drept o dezinformare şi o provocare iresponsabilă declaraţiile făcute de şeful serviciului de informaţii externe al Rusiei, care a sugerat că Parisul se pregăteşte să trimită 2.000 de soldaţi în Ucraina.

 

Dovada că scrutinul din Rusia a fost o mascaradă: Putin, „oamenii de paie” și 31 de milioane de voturi adăugate din pix
Dovada că scrutinul din Rusia a fost o mascaradă: Putin, „oamenii de paie” și 31 de milioane de voturi adăugate din pix

Reales fără emoții, Vladimir Putin consideră că are mână liberă să sporească presiunea în Ucraina și să înmulțească provocările la adresa statelor NATO.

Soțiile soldaților ruși trimiși la război: victoria lui Putin la prezidențiale, un ”scuipat în față”
Soțiile soldaților ruși trimiși la război: victoria lui Putin la prezidențiale, un ”scuipat în față”

Soțiile soldaților ruși mobilizați care militează pentru întoarcerea lor din Ucraina au declarat luni că victoria lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 15-17 martie reprezintă un „scuipat în față”.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă