Un tigru cu Covid-19, eutanasiat la o grădină zoologică din Suedia

tigru
Getty

Un tigru de la o grădină zoologică din Suedia a fost eutanasiat după ce a contractat COVID-19, a relatat marţi televiziunea publică suedeză SVT, conform Xinhua.

Doi lei de la aceeaşi grădină zoologică au fost de asemenea infectaţi, în timp ce alte animale au prezentat simptome, transmite Agerpres.

Se presupune că animalele de la Boras Zoo din sud-vestul Suediei au fost infectate de angajaţii grădinii. Mai mulţi dintre îngrijitori au acuzat anterior simptome COVID-19, iar trei dintre aceştia au prezentat rezultate pozitive la testele pentru depistarea virusului, potrivit relatării SVT.

O femelă de tigru siberian, în vârstă de 17 ani, pe nume Nastasja, a fost eutanasiată după ce şi-a pierdut pofta de mâncare, iar starea s-a de sănătate s-a înrăutăţit.

La 13 ianuarie, Institutul Naţional Veterinar din Suedia a descoperit că Nastasja era infectată cu COVID-19. Un tigru mascul aflat în acelaşi spaţiu a prezentat simptome uşoare.

Citește și
nurci
Gropile comune în care au fost îngropate nurci sacrificate în Danemarca ar fi contaminat apele subterane
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un grup de lei din aceeaşi clădire au prezentat de asemenea simptome uşoare, iar prezenţa virusului a fost confirmată în două cazuri.

„Acesta este primul caz cunoscut de feline din Suedia (infectate cu COVID)", a declarat pentru SVT Karl Stahl, epidemiolog veterinar în cadrul institutului citat.

Presupunerea că pisicile de la Boras Zoo au fost infectate de oameni şi nu invers se bazează pe faptul că nu exista relatări cu privire la cazuri de feline care ar fi infectat oamenii, a precizat Stahl.

Cazuri de feline mari infectate cu COVID-19 au fost raportate anterior şi în alte ţări.

În aprilie anul trecut, un tigru de la Bronx Zoo din New York a fost confirmat cu coronavirus şi între timp s-a vindecat. Un alt tigru, de la Woodland Park Zoo din Seattle, şi-a revenit complet după infectare.

Un exemplar de pumă din Africa de Sud şi o gorilă de la o grădină zoologică din California sunt alte exemple de animale care au prezentat rezultate pozitive la testele pentru depistarea virusului, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

Un număr redus de câini şi pisici de companie din mai multe ţări şi regiuni au fost raportate până în prezent infectate cu noul coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia testează un vaccin anti-Covid-19, care ar putea fi folosit pentru animalele domestice
Rusia testează un vaccin anti-Covid-19, care ar putea fi folosit pentru animalele domestice

Rusia se apropie de finalizarea studiilor clinice asupra unui vaccin COVID-19 destinat animalelor domestice şi nurcilor.

Gropile comune în care au fost îngropate nurci sacrificate în Danemarca ar fi contaminat apele subterane
Gropile comune în care au fost îngropate nurci sacrificate în Danemarca ar fi contaminat apele subterane

Nurcile aflate în stare de descompunere după ce au fost îngropate în gropi comune în Danemarca în urma unei campanii de sacrificare la nivel naţional ar fi contaminat apele subterane.

Nurcile ucise în Danemarca de teama unei mutaţii a coronavirusului au
Nurcile ucise în Danemarca de teama unei mutaţii a coronavirusului au "ieşit" din gropile comune unde erau îngropate

Nurcile infectate cu coronavirus au fost îngropate în gropi comune, în Danemarca. În mod uimitor, nu au rămas acolo.

O pisică a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus în Spania. Ce simptome avea
O pisică a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus în Spania. Ce simptome avea

Cercetătorii spanioli au descoperit primul caz al unei pisici infectate cu noul coronavirus în Spania, al şaselea din lume, relatează vineri agenţia EFE.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.