Un tată care doarme în mașină și are soția bolnavă de cancer în stadiu terminal nu reușește să obțină o locuință socială

somn masina
Shutterstock

Un tată ajuns în pragul disperării, care doarme în mașină, imploră consiliul local din Birmingham, Marea Britanie, să-i ofere o locuință pentru a putea avea grijă de soția sa, femeia fiind pe moarte.

Mohammed Ali, în vârstă de 32 de ani, doarme în mașina sa, în timp ce soția lui, Sumayah Zaman, doarme acasă la mama ei, care este și ea bolnavă, alături de copilul în vârstă de un an, scrie dailymail.co.uk.

Soția lui Mohammed Ali suferă de cancer la creier în stadiul terminal, medicii spunând că mai are de trăit doar câteva luni.

În ciuda acestui fapt, cei doi stau separați deoarece nu au reușit să închirieze sau să cumpere o locuință. Sumayah Zaman a lucrat ca profesoară, iar Mohammed Ali este manager regional, în timp ce are grijă de soția și fiul său.

„Soția mea are cancer în stadiul terminal. În primă fază, consiliul nu ne-a acceptat în registrul pentru locuințe chiar și în aceste condiții. Spuneau că nu îndeplinim criteriile. Când am mers la reprezentantul nostru din parlament ne-a pus pe lista urgentă a registrului. Însă de atunci nu am primit niciun răspuns de la consiliu. Nu ne ajută”, a spus Mohammed Ali.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Soția sa va fi operată în curând.

„Potrivit medicilor, nu mai are mult de trăit. Avem un copil mic și nu locuim împreună ca o familie. Uneori dorm în mașină. Vreau doar să fim ca o familie pentru un timp atât de scurt. Uneori soția mea stă cu mama ei, dar și ea are cancer - intestinal, în stadiu terminal. Deci nu ne poate ajuta prea mult deși ar vrea. Simt că aș vrea să renunț. Încerc să păstrez jobul full-time și să mă ocup și de soție și copil. Merg la spital de trei-patru ori pe săptămână. Nu mai știu ce să fac”, a mai spus bărbatul.

Consiliul local din Birmingham nu le-a oferit până acum o locuință, în ciuda intervenției reprezentantului din parlament, Jess Phillips.

„Lipsa locuințelor sociale este o problemă la nivel național și ofer sprijin mai multor persoane care nu reușesc să găsească un loc în care să stea. Această familie este într-o situație îngrozitoare și am lucrat cu consiliul local din Birmingham în speranța că vor putea să se mute undeva cât mai repede posibil”, a spus Jess Phillips.

„Ne pare foarte rău să auzim despre provocările în materie de locuințe cu care se confruntă această familie. Din păcate, nu sunt singurii, din cauza crizei de locuințe naționale, cererea de cazări în oraș nu a fost niciodată mai mare. În prezent sunt peste 22.000 de familii în registrul pentru locuințe, dintre care 7.000 sunt pe lista urgentă”, a transmis un reprezentant al consiliului local.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.