Un sat întreg din Elveția, evacuat din cauza unei stânci care este pe cale de a se prăbuși

Brienz, Elveția
Getty

Locuitorii satului Brienz din Elveţia au fost anunţaţi să-şi facă bagajele şi să plece imediat, întrucât o uriaşă alunecare de teren, antrenând mase uriaşe de rocă, este iminentă.

 

Două milioane de metri cubi de rocă de pe muntele la poalele căruia este situat satul Brienz urmează să se desprindă şi să se prăbuşească în vale în următoarele câteva zile, scrie BBC, citată de News.ro.

Ordinul de evacuare nu a fost, însă o surpriză totală pentru cei aproximativ 70 de locuitori rămaşi. Satul Brienz, din cantonul estic Graubünden, era considerat de ceva vreme ca fiind ameninţat de un risc geologic.

Satul însuşi este construit pe un teren care a început să alunece spre vale. Turla bisericii s-a înclinat, iar în pereţii caselor au început să apară fisuri.

În prezent, se lucrează pentru a încerca o stabilizare a terenului şi există semne că alunecarea ar putea încetini. Dar, în mod ameninţător, versantul muntelui de deasupra satului Brienz se descompune între timp.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Localnicii se obişnuiseră deja cu bolovani destul de mari care cădeau peste grădinile lor din vale, dar geologii au avertizat că mişcarea rocilor se accelerează. O parte a peretelui stâncos, supranumit „Insula”, aluneca până în 2023 cu o viteză de 32 m în fiecare an. Şi totuşi, nimeni nu s-a gândit că va trebui să plece atât de curând. Autorităţile avertiseră asupra unei posibile evacuări în cursul acestei veri, iar la sfârşitul acestei săptămâni era programată o întâlnire obişnuită de informare a locuitorilor. Dar, după ce ultimele evaluări de risc au arătat că o alunecare a stâncilor era iminentă, ordinul de a pleca a venit brusc marţi dimineaţa.

Nimeni, cu excepţia rezidenţilor, nu mai are voie să intre în Brienz, iar localnicii trebuie să fie plecaţi până cel târziu vineri.

Îmi place aici, Brienz este un sat minunat, este liniştit”, a declarat o tânără pentru presa elveţiană. „S-a întâmplat atât de repede”, a spus o alta. „Cu toţii am crezut că vom avea mai mult timp, este un sentiment foarte ciudat”, mărturiseşte ea.

Celor mai mulţi dintre ei li s-a oferit cazare în satele vecine, cum ar fi staţiunea Lenzerheide, care dispune de o mulţime de locuri, deoarece sezonul de schi s-a încheiat, iar vara nu a început încă. Dar nu este o soluţie permanentă şi nici una uşoară.

Sunt pregătită”, spune o doamnă în vârstă, stând în pragul uşii sale cu valiza. „Dar cred că voi aştepta până în ultimul moment”, adaugă ea.

Ghețarii elvețieni s-au topit până la jumătate din volum, într-un secol

Mulţi se întreabă acum de ce un sat ar trebui să aibă o astfel de soartă în Elveţia, unde reglementările privind construcţiile sunt stricte, iar evaluarea riscurilor este un proces continuu. Dar regiunile alpine ale Elveţiei sunt deosebit de sensibile la încălzirea globală. Pe măsură ce gheţarii se micşorează, iar permafrostul de la înălţimea munţilor începe să se dezgheţe, roca devine instabilă.

În 2006, bucăţi uriaşe de stâncă s-au desprins de pe celebrul Eiger din Elveţia, provocând închiderea traseelor de drumeţie şi determinând geologii să avertizeze că astfel de evenimente ar putea fi aşteptate mai des.

În 2017, o alunecare de teren masivă a lovit satul Bondo, tot din cantonul Graubünden, îngropând jumătate din sat şi provocând moartea a opt persoane.

Vara trecută, cele mai recente măsurători au arătat că gheţarii elveţieni au pierdut mai mult de jumătate din volumul lor în ultimii 100 de ani.

Marţi seară, locuitorii din Brienz, unii dintre ei deja cu maşinile pregătite afară, s-au adunat pentru o ultimă actualizare din partea autorităţilor.

Insula” - în ciuda numelui ei paşnic - se mişcă şi mai repede, iar geologii spun acum că cele două milioane de metri cubi de rocă ar trebui să cadă în următoarele şapte până la 24 de zile.

Nu se ştie încă exact cum anume va cădea toată acea masă de piatră. Ar putea să cadă treptat, poate evitând cea mai mare parte a satului, dar la fel de bine ar putea să se prăbuşească rapid, distrugând Brienz în întregime.

Localnicii speră şi aşteaptă să se întoarcă la casele lor. Problema este că nu ştiu dacă acestea vor mai fi în picioare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului
Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului

Producătorii de alimente din întreaga lume, de la producători de lactate şi până la exportatori de carne de porc, sunt îngrijoraţi de posibilele măsuri de represalii ale Chinei, transmite Reuters.

NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental
NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental

NASA a fost forțată să nege că a existat o situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), după ce un flux oficial oficial a difuzat accidental un exercițiu medical.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.