Un român care a încercat să răpească două tinere de pe stradă, în Danemarca, este căutat de poliție

român Danemarca
Central and Western Jutland Police

Constantin Claudiu Micu, un român de 28 de ani suspectat că, alături de un complice, a încercat să răpească două tinere de pe stradă, în Danemarca, este dat în urmărire.

Poliția din Iutlanda Centrală și de Vest cere ajutorul martorilor pentru găsirea acestuia. Individul a încercat să răpească două tinere, în orașul Herning, în lunile octombrie și noiembrie, în 2023, potrivit tvmidtvest.dk. De atunci, ofițerii au intervievat o mulțime de martori, au revizuit înregistrări video și au adunat indicii de la fața locului.

„Credem că există o mare probabilitate ca acesta să fie făptuitorul numărul doi”, a declarat, pe 9 ianuarie, Lars Boe Larsen, de la poliția locală din Herning, care coordonează ancheta.

Principalul suspect, un tânăr de 20 de ani a cărui cetățenie nu a fost dezvăluită, este deja în arest, din 8 noiembrie anul trecut. Individul pledează nevinovat.

Suspectul de 20 de ani este arestat provizoriu până pe 17 ianuarie, când un judecător trebuie să decidă din nou dacă arestarea preventivă ar trebui prelungită, potrivit Jyllands-Posten.

Citește și
politie portugalia
Un român a fost răpit și agresat de trei ruși în Portugalia. Autoritățile l-au găsit după trei zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Sunt două persoane care au comis o infracțiune gravă. Au creat o mare nesiguranță în orașul Herning. Cerem ajutorul public pentru găsirea celui de-al doilea suspect”, a mai precizat Boe Larsen.

Tentative eșuate de răpire

Tentativele de răpire, pentru care cei doi bărbați sunt bănuiți, s-au petrecut în noaptea de 29 octombrie și în noaptea de 3 noiembrie.

În primul caz, o tânără de 22 de ani a fost forțată de doi bărbați să intre într-o mașină break albastru închis, dar, din fericire, a reușit să se elibereze și a fugit.

În al doilea caz, o altă tânără, 18 ani, a fost băgată cu forța într-o mașină, de doi bărbați. Și ea a reușit să se elibereze.

Polițiștii au fost convinși încă de la început că în ambele cazuri este vorba de aceeași bărbați. Pe 3 noiembrie, au găsit și mașina care a fost folosită în ambele tentative de răpire.

Pentru orice informație, poliția poate fi contactată sunând la 114.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Femeie ținută captivă ani de zile în garajul unui bărbat. A fost drogată și violată în mod repetat. Cum a reușit să scape
Femeie ținută captivă ani de zile în garajul unui bărbat. A fost drogată și violată în mod repetat. Cum a reușit să scape

Un rapper din Texas a fost arestat joi după ce a răpit o femeie însărcinată, a ținut-o închisă într-un garaj timp de cel puțin patru ani și a violat-o în mod repetat, a relatat ABC News, citată de NDTV World.  

Un român a fost răpit și agresat de trei ruși în Portugalia. Autoritățile l-au găsit după trei zile
Un român a fost răpit și agresat de trei ruși în Portugalia. Autoritățile l-au găsit după trei zile

Un român de 42 de ani a fost eliberat de Poliția Judiciară și Garda Națională Republicană, după ce a fost răpit de trei ruși în  Portugalia, potrivit Notícias ao Minuto.

 

Pedeapsa primită de bărbatul care a răpit și a violat două surori din Brașov. Cât va sta după gratii Constantin Zapan
Pedeapsa primită de bărbatul care a răpit și a violat două surori din Brașov. Cât va sta după gratii Constantin Zapan

Bărbatul care a răpit şi violat în 2022 două surori de 10 şi 12 ani, din localitatea braşoveană Vama Buzăului, a fost condamnat definitiv la 35 de ani de închisoare.

 

Sentință definitivă pentru bărbatul care a răpit și a violat două surori din Brașov. Cât va sta după gratii Constantin Zapan
Sentință definitivă pentru bărbatul care a răpit și a violat două surori din Brașov. Cât va sta după gratii Constantin Zapan

Sentință definitivă în cazul bărbatului care, în toamna anului trecut, a răpit și a violat două copile din Brașov. Va sta 30 de ani în pușcărie și are de plătit două milioane de lei despăgubiri morale victimelor sale, două surori, de numai 10 și 12 ani.

Un om de afaceri britanic a fost răpit în Ecuador. Bărbați deghizați în polițiști l-au luat cu forța din casă
Un om de afaceri britanic a fost răpit în Ecuador. Bărbați deghizați în polițiști l-au luat cu forța din casă

Un om de afaceri britanic a fost răpit în Ecuador de bărbați mascați care l-au luat cu forța din locuința sa, a anunțat poliția ecuadoriană, potrivit Sky News.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.