Un pensionar a fost arestat după ce a sunat de peste 24.000 de ori la serviciu clienți

politia
iStock

Un pensionar japonez a fost reţinut după ce a sunat la serviciul clienţi al operatorului său de telefonie de circa 24.000 de ori în doi ani, pe motiv că respectiva companie nu şi-a respectat contractul, potrivit poliţiei şi mass-media locale.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost plasat în arest săptămâna trecută, după ce a efectuat peste 400 de apeluri într-o săptămână către serviciul clienţi al operatorului de telefonie KDDI, a declarat marţi pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei din Tokyo.

Pensionarul „voia ca angajaţii KDDI să vină la el acasă şi să-şi ceară scuze pentru încălcarea contractului. El închidea adesea chiar după formarea numărului", a precizat purtătorul de cuvânt.

Bărbatul a fost arestat pentru "obstrucţionarea" unei activităţi comerciale normale, potrivit acestui purtător de cuvânt, relatează Agerpres.

Potrivit presei locale, hărţuirea telefonică a durat doi ani, timp în care bărbatul a efectuat circa 24.000 de apeluri de la cabinele publice, pentru a-şi exprima nemulţumirea şi a-şi insulta interlocutorii de la celălalt capăt al liniei.

Citește și
Tigari electronice
Țara în care poți fi arestat dacă fumezi țigări electronice pe stradă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Serviciile clienţi la telefon sunt extrem de populare în Japonia. Multe dintre aceste numere sunt gratuite, iar timpul de aşteptare este în general scurt, ceea ce poate duce la abuzuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat se dădea drept pilot de avion pentru a evita cozile din aeroport
Un bărbat se dădea drept pilot de avion pentru a evita cozile din aeroport

Un bărbat care se dădea drept pilot Lufthansa, pentru a se putea bucura de o îmbarcare mai rapidă, a fost arestat la New Delhi, a informat miercuri poliţia.

Țara în care poți fi arestat dacă fumezi țigări electronice pe stradă
Țara în care poți fi arestat dacă fumezi țigări electronice pe stradă

Poliţia din Filipine a primit miercuri ordin să aresteze persoanele care utilizează ţigarete electronice în public şi să le confişte acestora dispozitivele, potrivit AFP.

Pedofilul de 62 de ani care racola victimele la biserică a fost arestat
Pedofilul de 62 de ani care racola victimele la biserică a fost arestat

Individul de 62 de ani din Oradea care racola victimele la biserică a fost arestat și acuzat că a abuzat sexual doi minori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.