Un nou portret al Reginei Elisabeta a II-a a fost făcut public de Regele Charles, la un an de la moartea suveranei

regina elisabeta
AFP

Regele Charles al III-lea a făcut public un portret al Reginei Elisabeta a II-a, la un an de la moartea Majestății Sale.

Portretul a fost realizat de fotograful Cecil Beaton în 1969.

„Pentru a marca prima aniversare a morții Majestății Sale și urcarea mea pe tron, ne aducem aminte cu mare bucurie de viața ei lungă, serviciul devotat și tot ceea ce a însemnat pentru mulți dintre noi. Sunt profund recunoscător, de asemenea, pentru iubirea și susținerea de care am avut parte eu și soția mea de-a lungul acestui an în timp ce facem tot posibilul să fim în serviciul vostru”, este mesajul transmis de Regele Charles.

Regele și regina consoartă au petrecut noaptea la Castelul Balmoral, acolo unde regina a murit. Vineri, acolo se va aduna familia pentru a comemora viața Majestății Sale. Vor fi, însă, și membri care nu vor participa: Prințul Andrew, Prințul Edward, Prințesa Anne, Prințul William, Prințul Harry.

Citește și
corgi
Omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a. Zeci de căței din rasa corgi s-au strâns în fața palatului Buckingham
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copilăria Reginei Elisabeta a II-a

Însă cu mult timp înainte să devină regină, tânăra Prințesă Elisabeta era o fetiță „timidă și modestă”, cu un temperament puternic. De exemplu, într-un moment de frustrare, în timp ce învăța verbele franțuzești, a aruncat cerneală pe ea.

Născută în Mayfair, pe 21 aprilie 1926, Prințesa Elisabeta Alexandra Mary de York era nepoata regelui, a treia în succesiunea la tron, fără vreo speranță de a fi încoronată vreodată.

În 1936, însă, pe când avea doar 10 ani, unchiul ei King Edward VIII a abdicat pentru a se putea căsători cu o femeie din America, divorțată - Wallis Simpson - făcându-l pe tatăl Elisabetei rege și schimbându-i astfel destinul.

Regina a avut o copilărie fericită, familia își petrecea timpul ori pe 145 Piccadilly (o casă mare din Hyde Park), ori la locuința lor din mediul rural, Royal Lodge, Windsor, acum casa oficială a Prințului Andrew.

Încoronarea Reginei Elisabeta a II-a

În 1952, sănătatea precară a regelui George al VI-lea l-a forţat pe acesta să abandoneze un turneu în Commonwealth. Reprezentanţii săi, prinţesa moştenitoare Elisabeta, şi soţul său, prinţul Philip, au plecat în locul său în turneu pe 31 ianuarie 1952. Câteva zile mai târziu, la 6 februarie 1952, prinţesa a primit vestea morţii tatălui ei şi pe cea a propriei urcări pe tron în timpul unei vizite oficiale în Kenya, prima ţară din turneul în Commonwealth. Într-o clipă, ea a încetat să mai fie prinţesa Elisabeta şi a devenit regina Elisabeta a II-a. Noua regină a Marii Britanii a fost întâmpinată la aeroport de prim-ministrul Sir Winston Churchill şi de alţi oficiali, înainte de a se întoarce la Clarence House, unde steagul Royal Standard a fost arborat pentru prima dată în timpul domniei ei.

Statutul său a fost recunoscut oficial, la 8 februarie, în cadrul Consiliului de Ascensiune întrunit la Palatul St. James din Londra. Cu acest prilej, heralzii regali din Anglia şi Scoţia au proclamat în mod public regina în scurte ceremonii ţinute la Londra, Windsor şi Edinburgh.

S-a stabilit, apoi, oficial, ca ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a să aibă loc la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey. Pregătirile, care au durat 15 luni, au început imediat, importantul eveniment fiind pus la punct până în cel mai mic detaliu.

Povestea de dragoste dintre Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip

Pe 9 iulie 1947, era anunţată logodna prinţesei Elisabeta şi a prinţului Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei.

Cei doi se cunoscuseră cu 13 ani în urmă, la nunta verişoarei prinţului Philip, prinţesa Marina a Greciei cu ducele de Kent, unchi al prinţesei Elisabeta. Și ea, și Philip erau stră-strănepoti ai reginei Victoria.

Dar nu atunci li s-au încrucișat drumurile prima dată. Imaginile cu întâlnirea lor de la colegiul naval Dartmouth, în 1939, ascund înfiriparea idilei. El este cadetul zvelt de 18 ani care trezește interesul prințesei de 13 ani. Discută despre tenis și crichet.

Ce a început ca o pasiune adolescentină evoluează de-a lungul anilor într-o autentică prietenie, prin schimburi de scrisori și întâlniri ocazionale în anii războiului.

După o copilărie nomadă, cel născut prinț al Greciei, dar exilat, hoinărește de colo-colo prin Europa. Ținea cu strășnicie la independența lui. În schimb, ea a crescut în spatele zidurilor palatelor, ocrotită de lumea reală. Era rezervată, timidă și chibzuită. S-au completat unul pe altul.

Căsătoria a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, în prezenta a 2.000 de invitați. În Marea Britanie postbelică nu era acceptabil să fie invitate la nuntă rudele germane ale mirelui, nici măcar cele trei surori ale lui Philip.

Lucruri mai puțin știute din viața Reginei Elisabeta a II-a

Printre lucrurile mai puțin cunoscute despre Regina Elisabeta se numără faptul că bântuia prin Palatul Buckingham stingând luminile uitate aprinse, îi plăceau telenovelele și lua cine deloc sofisticate din caserole.

Avea umor și un savuros simț ludic. În 2012, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, cel mai gustat moment a fost cel în care Regina Elisabeta și nelipsiții ei căței corgi au intrat în jocul magic al regizorului.

De dragul actorului Daniel Craig, pe care a declarat public că îl place, a primit toată echipa în apartamentele regale și chiar i-a dat replica fermecătorului James Bond.

”- Bună seara, domnule Bond!
- Bună seara, Majestatea Voastră!”.

Regizorul Danny Boyle a vrut să-și facă publicul să creadă că regina a sărit cu parașuta direct pe stadion, însoțită de spionul său credincios.

Suverana și-a făcut apariția în loja oficială îmbrăcată într-o rochie roz, aidoma celei purtate de sosia din elicopter.

Monarhul a pozat pentru mai bine de 130 de portrete, iar Muzeul Madame Tussauds deține 23 replici diferite ale reginei.

Avea 30 de fini și a scris în jur de 3,5 milioane de scrisori ori răspunsuri supușilor. A trimis primul ei e-mail în 1976, de la o bază a armatei.

A lansat site-ul oficial al monarhiei în 1997, în 2007 a fost lansat canalul de YouTube al palatului, contul de Twitter datează din 2009, iar de Facebook din 2010.

În iunie 2002, a găzduit primul concert public în grădinile palatului Buckingham pentru Jubileul de Aur.

Concertul pop a fost unul dintre cele mai urmărite din istorie, cu peste 200 de milioane de vizualizări.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ultimele fotografii cu regina Elisabeta a II-a înainte de a muri. Imagini nemaivăzute cu suverana | FOTO
Ultimele fotografii cu regina Elisabeta a II-a înainte de a muri. Imagini nemaivăzute cu suverana | FOTO

Fotografii regali Chris Jackson și Samir Hussein au împărtășit ultimele lor instantanee cu regina Elisabeta a II-a înainte de a muri.  

Omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a. Zeci de căței din rasa corgi s-au strâns în fața palatului Buckingham
Omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a. Zeci de căței din rasa corgi s-au strâns în fața palatului Buckingham

Douăzeci de câini din rasa corgi și stăpânii lor s-au strâns în fața palatului Buckingham, de la Londra, pentru a-i aduce un omagiu regretatei regine Elisabeta a II-a.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.