Un judecător a anulat interdicţia armelor de asalt în California, după 30 de ani: ”Să le lăsăm în mâinile cetățenilor”

Un judecător a anulat interdicţia armelor de asalt în California, după 30 de ani: ”Să le lăsăm în mâinile cetățenilor”
Getty

Un judecător american a anulat interdicţia privind armele de asalt în California, în vigoare de trei decenii, decizie condamnată de către guvernatorul acestui stat, Gavin Newsom, într-un context de recrudescenţă a omuciderilor cu arme de foc în SUA.

 

În decizia de 94 de pagini, judecătorul federal Roger T. Benitez a calificat drept neconstituţională interdicţia privind armele de asalt (în vigoare din 1989), apărând dreptul americanilor de a deţine puşti semiautomate.

"La fel precum briceagul elveţian, populara puşcă semiautomată AR-15 poate servi deopotrivă la apărarea domiciliului şi a patriei. Armele şi muniţiile în mâinile criminalilor, tiranilor şi teroriştilor sunt periculoase. Este preferabil să le lăsăm în mâinile cetăţenilor responsabili şi respectuoşi cu legea", a argumentat el.

Benitez a declarat că statul California are la dispoziţie 30 de zile să facă apel la decizia sa, pe care guvernatorul Newson s-a angajat s-o conteste, calificând-o drept "ameninţare directă la securitatea publică".

Citește și
Arme
FOTO. Mii de arme confiscate de Marina SUA au acoperit complet puntea unei nave de 173 de metri
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Violență sporită în SUA

 

"Nu vom da înapoi în faţa acestei lupte şi vom continua să ne batem pentru legi privind armele de foc care merg în direcţia cea bună şi salvează vieţi", a anunţat Newson într-un comunicat.

Decizia judecătorească vine pe fondul unei violenţe sporite în SUA şi la ceva mai bine de o săptămână după ce un angajat al unei companii de transport public a ucis opt persoane în perimetrul companiei din California şi apoi s-a sinucis.

O percheziţie care a avut loc în această săptămână la domiciliul asasinului a dus la descoperirea a 12 arme de foc, 22.000 de cartuşe şi posibile cocteiluri Molotov.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Doi adolescenți au fugit dintr-un centru de plasament, au furat arme și au încercat să omoare câțiva polițiști
Doi adolescenți au fugit dintr-un centru de plasament, au furat arme și au încercat să omoare câțiva polițiști

O fată de 14 ani și un băiat de 12 ani ar putea fi acuzați de jaf armat și de tentativă de omor, după ce au furat un AK-47 și o pușcă, iar apoi au deschis focul asupra unor ofițeri de poliție din Florida, SUA.

FOTO. Mii de arme confiscate de Marina SUA au acoperit complet puntea unei nave de 173 de metri
FOTO. Mii de arme confiscate de Marina SUA au acoperit complet puntea unei nave de 173 de metri

Marina SUA și Paza de Coastă americană au confiscat mii de arme săptămâna trecută după ce au oprit oprirea unei nave de mici în apele internaționale ale Mării Arabiei, potrivit CNN.

Joe Biden cere interzicerea puştilor de asalt după masacrul din Colorado
Joe Biden cere interzicerea puştilor de asalt după masacrul din Colorado

Preşedintele american Joe Biden a cerut marţi interzicerea puştilor de asalt şi măsuri mai aspre de control al armelor după atacul armat soldat de luni cu zece morţi în Colorado, relatează Reuters şi AFP.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.