Un fost angajat al Ambasadei Marii Britanii la Berlin este acuzat că a trimis informaţii Rusiei

Un fost angajat britanic al Ambasadei Marii Britanii la Berlin este acuzat că a trimis informaţii Rusiei
Getty

Un fost angajat al Ambasadei Marii Britanii de la Berlin a fost acuzat de infracţiuni în temeiul Legii privind Secretele de Stat, referitoare la transmiterea de informaţii utile Rusiei, a anunţat Poliţia londoneză, conform Reuters.

 

David Ballantyne Smith, în vârstă de 57 de ani, care locuia în Potsdam, Germania şi era angajat ca agent de securitate la Ambasada Marii Britanii de la Berlin, a fost extrădat în Regatul Unit, miercuri, după ce a fost arestat de către Poliţia germană în august 2021.

Bărbatul a fost acuzat că a cules informaţii de la ambasadă cu intenţia de a le transmite unui stat străin, a transmis Parchetul britanic (CPS).

Nick Price, şeful departamentului de combatere a terorismului la CPS, a declarat că Smith a fost acuzat de nouă infracţiuni.

”El este acuzat de şapte infracţiuni de colectare de informaţii cu intenţia de a le transmite autorităţilor ruse, una de tentativă de comunicare şi una de furnizare de informaţii unei persoane despre care credea că este membru al autorităţilor ruse”, a spus Price.

Citește și
Rusia
Marea Britanie: Kremlinul nu şi-a atins obiectivele iniţiale. Ruşii, surprinşi de amploarea rezistenţei ucrainene
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Smith urmează să apară, joi, în faţa Curţii de Magistraţi de la Westminster din Londra, a comunicat Poliţia londoneză.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marea Britanie trăiește cu Covid-19. Cifre record de infectare: 5 milioane de oameni
Marea Britanie trăiește cu Covid-19. Cifre record de infectare: 5 milioane de oameni

Prevalența COVID-19 în Marea Britanie a atins niveluri record. Aproximativ 1 din 13 persoane se estimează că sunt infectate cu virusul, potrivit ultimelor cifre ale agenției oficiale de statistică din Marea Britanie.

 

Marea Britanie: Kremlinul nu şi-a atins obiectivele iniţiale. Ruşii, surprinşi de amploarea rezistenţei ucrainene
Marea Britanie: Kremlinul nu şi-a atins obiectivele iniţiale. Ruşii, surprinşi de amploarea rezistenţei ucrainene

Ministerul Apărării din Marea Britanie notează, în raportul zilnic, că Kremlinul "nu a reuşit până acum să-şi atingă obiectivele iniţiale" şi a fost "surprins de amploarea şi ferocitatea rezistenţei ucrainene", potrivit News.ro.

Cinci copii reținuți, după ce au înjunghiat un alt minor, în Marea Britanie. Apelul Poliției
Cinci copii reținuți, după ce au înjunghiat un alt minor, în Marea Britanie. Apelul Poliției

Cinci copii au fost arestați în Marea Britanie, după ce au înjunghiat un alt minor, într-un scandal dintre mai multe grupuri rivale. Victima are 13 ani, iar agresorii, 12.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă