Un cutremur puternic a zguduit insula greacă Karpathos. Unde a fost resimțit

cutremur
Getty

Un cutremur de 6,1 grade s-a produs în insula greacă Karpathos.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a produs marţi pe insula greacă Karpathos şi a fost resimţit inclusiv în Creta, unde activitatea seismică din ultimele săptămâni a produs numeroase pagube materiale, relatează EFE.

Potrivit Institutului de Geodinamică al Observatorului din Atena, epicentrul seismului, care a avut loc la ora locală 08:32 (05:32 GMT), s-a situat în largul mării, la o distanţă de 127 kilometri sud-est de Karpathos, o insulă din Arhipelagul Dodecanez, la o adâncime de 58,5 de kilometri.

Deocamdată nu există informaţii privind victime sau pagube materiale, deşi cutremurul s-a simţit şi în insulele turistice Santorini, Ciclade şi Rodos.

Efzymis Lekkas, directorul Agenţiei elene pentru protecţie seismică, a declarat pentru postul privat de televiziune Skai că, în pofida magnitudinii seismului, este posibil să nu mai existe replici datorită adâncimii mari la care s-a produs cutremurul.

Citește și
(P) 44 ani de la cutremurul din 1977
Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a avut loc în largul Insulelor Solomon
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În urmă exact cu o săptămână, în Creta a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade, care a durat 30 de secunde şi a avariat mai multe clădiri. Puţin mai târziu, un alt cutremur, de 5,8 grade, a scos în stradă sute de persoane, iar un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii acoperişului unei biserici.

Guvernul grec a alocat deocamdată peste 12,4 de milioane de euro pentru a acorda ajutoare şi compensaţii victimelor cutremurului din Creta.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trei persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma unui cutremur în Bali. FOTO și VIDEO
Trei persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma unui cutremur în Bali. FOTO și VIDEO

Trei persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, sâmbătă, în urma unui cutremur care a avut loc în insula turistică Bali din Indonezia, potrivit Agenţiei de gestionare a catastrofelor.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a avut loc în largul Insulelor Solomon
Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a avut loc în largul Insulelor Solomon

Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs, vineri, în largul coastelor localităţii Buala, în zona centrală a Insulelor Solomon, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), informează Agerpres, care citează Reuters şi EFE.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a avut loc în zona Insulei Creta
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a avut loc în zona Insulei Creta

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţi în largul insulei Creta, în sudul Greciei, au anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) şi Institutul de geodinamică al Observatorului din Atena, informează Reuters şi AFP.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc în Hawaii
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc în Hawaii

Un seism cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter a zguduit duminică partea de sud a insulei Hawaii, conform informaţiilor furnizate de U.S. Geological Survey (USGS), transmite Reuters.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.