Un copil de 12 ani a găsit o sabie din secolul al XVI-lea într-o pădure din Germania

sabie
Shutterstock

Un elev în vârstă de 12 ani a descoperit o sabie istorică în timpul unei plimbări în pădure, conform unui muzeu din landul Bavaria, situat în sudul Germaniei, relatează miercuri DPA.

Un elev în vârstă de 12 ani a descoperit o sabie istorică în timpul unei plimbări în pădure, conform unui muzeu din landul Bavaria, situat în sudul Germaniei, relatează miercuri DPA.

După ce experţii au identificat arma ca fiind o sabie din secolul al XVI-lea, descoperirea preţioasă a fost expusă la muzeul oraşului bavarez Noerdlingen, transmite Agerpres.

Copilul de 12 ani a primit drept răsplată acces gratuit la muzeu, după cum a anunţat marţi conducerea oraşului.

Potrivit muzeului, băiatul a găsit sabia într-o pădure din apropierea aşezării Ederheim, la o distanţă de aproximativ 120 de kilometri nord-vest de München. Familia lui a informat apoi Oficiul de Stat pentru Conservarea Monumentelor Istorice.

Citește și
Trupul unui bărbat a fost găsit într-o geantă, în apropiere de Colosseumul din Roma
Trupul unui bărbat a fost găsit într-o geantă, în apropiere de Colosseumul din Roma
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Instituţia a recomandat ca sabia, cu o vechime de peste 400 de ani, să fie acordată muzeului.

''Din primăvară, sabia se află într-o vitrină a muzeului şi îmbogăţeşte secţiunea expoziţională despre Bătălia de la Noerdlingen'', potrivit conducerii oraşului.

Însă, nu se poate afirma cu certitudine că arma a fost folosită în bătălia din 1634. Acea luptă a fost unul dintre cele mai importante evenimente din Războiul de Treizeci de Ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Rămășițele unui băiat în vârstă de 15 luni, dispărut în Canalul Mânecii în octombrie, au fost găsite în Norvegia
Rămășițele unui băiat în vârstă de 15 luni, dispărut în Canalul Mânecii în octombrie, au fost găsite în Norvegia

Rămăşiţele unui copil, găsite pe coasta norvegiană, aparţin unui băiat în vârstă de 15 luni care a murit în Canalul Mânecii în 2020.

Trupul unui bărbat a fost găsit într-o geantă, în apropiere de Colosseumul din Roma
Trupul unui bărbat a fost găsit într-o geantă, în apropiere de Colosseumul din Roma

O descoperire macabră a zguduit Roma sâmbătă, 5 iunie. Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit într-o geantă.

Au fost descoperite rămăşiţele a 215 copii indigeni îngropaţi pe terenul unei şcoli rezidenţiale din Canada
Au fost descoperite rămăşiţele a 215 copii indigeni îngropaţi pe terenul unei şcoli rezidenţiale din Canada

Rămăşiţele a 215 copii, unii cu vârsta de până în trei ani, au fost găsite pe locul unei foste şcoli rezidenţiale pentru copii indigeni, o descoperire pe care prim-ministrul canadian Justin Trudeau a descris-o drept sfâşietoare, informează Reuters.

Descoperire incredibilă într-un râu din Florida. ”E o călătorie în timp”
Descoperire incredibilă într-un râu din Florida. ”E o călătorie în timp”

Doi scafandri din Florida au descoperit într-un râu un os de mamut care datează cel mai probabil din Epoca de gheață.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.