Un cameraman Fox News și o jurnalistă ucraineană au fost uciși într-o mașină, în Kiev

cameraman fox news
Fox News

Fox News a confirmat faptul că Pierre Zakrzewski, cameraman, și jurnalista Oleksandra Kuvşînova au fost uciși în Ucraina. Luni, mașina în care se aflau a fost atacată.

Alături de aceștia se afla și jurnalistul Benjamin Hall.

Pierre era un fotograf de război care a acoperit reportajele internaționale Fox News din Irak, Afganistan și Siria. Astăzi este o zi dureroasă pentru Fox News Media și pentru ceilalți jurnaliști care își riscă viețile pentru a transmite știri”, a transmis compania.

Patri jurnalişti au fost ucişi, iar alţi peste 30 au fost răniţi de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, anunţă marţi Liudmila Denisova, însărcinată cu drepturile omului în Parlamentul ucrainean.

Cel puţin 35 de jurnalişti au fost victime” ale forţelor ruse, iar trei au fost ucişi de ruşi, anunţă într-o postare pe Telegram Denisova.

Citește și
kiev
Forțele ruse par să fi înaintat ceva mai mult spre Kiev, în tentativa de a încercui capitala ucraineană
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Americanul Brent Renaud a fost ucis prin împuşcare duminică, în nord-vestul Kievului.

Jurnalistul ucrainean Evgheni Sakum a fost ucis în bombardarea turnului televiziunii ucrainene la Kiev, potrivit news.ro.

Ucraineanul Viktor Dudar a fost ucis în timpul unor confruntări armate în apropiere de Mîkolaiv, în sudul Ucrainei.

Numeroşi jurnalişti au fost răniţi în ”tiruri intenţinate ale inamicului”, acuză ea, ctând cazul unor jurnalişti elveţieni, cehi, danezi şi britanici.

Inamicul încearcă, de asemenea, să distrugă infrastructura audiovizualului ucrainean”, acuză Liudmila Denisova, care evocă tiruri vizând turnuri ale televiziunii la Kiev, Luţk şi Rivne (vest).

Bilanţul unor atacuri, luni, vizând turnul din Rivne a crescut la 19 morţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jurnalistul ucis în Ucraina lucra pentru Time şi realiza un documentar despre refugiaţi
Jurnalistul ucis în Ucraina lucra pentru Time şi realiza un documentar despre refugiaţi

Publicaţia Time i-a adus un omagiu jurnalistului şi regizorului american Brent Renaud, care a fost ucis, duminică, în oraşul ucrainean Irpin.

Forțele ruse par să fi înaintat ceva mai mult spre Kiev, în tentativa de a încercui capitala ucraineană
Forțele ruse par să fi înaintat ceva mai mult spre Kiev, în tentativa de a încercui capitala ucraineană

Au continuat luptele și bombardamentele în orașele satelit din jurul Kievului. Într-unul dintre acestea, la Irpin, un jurnalist american a fost ucis în timp ce filma refugiații.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.