Un bărbat din California s-a dat drept fată pentru a atrage 80 de copii în industria pentru adulți

copil abuz

Davis a fost arestat sub suspiciunea de expunere indecentă. 

Un bărbat din California a fost arestat, după ce s-ar fi dat drept fată în online, pentru a atrage peste 80 de copii să facă videoclipuri pornografice, a spus poliția.
 

Davis ar fi contactat copiii prin intermediul rețelelor de socializare
 

Demetrius Carl Davis, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat de Biroul Șerifului din Sacramento, după ce o anchetă care a scos la iveală faptul că, peste 80 de copii erau victime, pe care Davis le-ar fi pregătit să facă și să filmeze acte sexuale pe care, ulterior, le-a salvat pe telefonul mobil și pe computer, conform Fox 40 din Sacramento.

Davis s-ar fi dat drept „Lizzy” pentru a comunica cu copiii, adesea cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, înainte de a-i convinge să facă și să înregistreze acțiuni sexuale cu frații lor sau cu alți copii, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului șerifului, Sgt. Rod Grassmann.

Ceea ce este deosebit de odios este cum a determinat suspectul nostru să ceară acestor copii să comită acte sexuale cu fraților lor, cu alte rude și alți copii pe care îi cunosc și să se filmeze, iar mai apoi să trimită acel videoclip suspectului nostru”, a spus Grassman.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Davis ar fi contactat copiii prin intermediul rețelelor de socializare, unde avea mai multe conturi, a spus poliția. Se crede că a contactat peste 100 de copii din SUA și din alte câteva țări, a raportat Fox 40.

În decembrie, poliția a executat un mandat de percheziție pentru reședința lui Davis, unde au găsit „numeroase” dispozitive cu înregistrări de tip pornografic, au spus aceștia.

La acel moment, nu aveam suficiente dovezi pentru a-l aresta la fața locului, dar am luat toate acele înregistrări”, a adăugat Grassmann. „În ultimele câteva luni, le-am analizat criminalistic pe toate și am identificat 80 de victime diferite și alte 15 până la 20 la nivel internațional, pe care nu le-am identificat încă”.
 

11 suspecți, care aveau legătură cu industria pentru adulți în care sunt implicați copii, au fost arestați în Maryland
 

Grassman a spus că abuzul acestor copii ar fi început la sfârșitul anului 2020. El a încurajat părinții să joace un rol activ în a afla cu cine comunică copiii lor online.

Fiecare dispozitiv electronic conectat la internet este ca o fereastră deschisă către întreaga lume. Habar nu ai cine vorbește cu copilul tău", a spus el.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ministerul Sănătății din Quebec a publicat pe Twitter un link către un site XXX, în loc de raportul Covid-19
Ministerul Sănătății din Quebec a publicat pe Twitter un link către un site XXX, în loc de raportul Covid-19

Ministerul Sănătăţii din provincia canadiană Quebec a postat pe Twitter un link către un site porno în loc de raportul cazurilor zilnice de COVID-19.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.