Un an de la invazia Rusiei în Ucraina, în imagini. Dezastrul provocat de armata lui Putin în țara vecină

razboi, ucraina, rusia
Getty

S-a împlinit un an de când Rusia a lansat invazia în Ucraina, cea pe care Kremlinul a numit-o „operațiune militară specială”, dar care, în realitate, este un măcel de pe urma căruia civilii au de suferit.

Chiar dacă Moscova și experții militari au prezis pe 24 februarie 2022, în prima zi a invaziei rusești în țara vecină, că acest conflict se va încheia în câteva zile, războiul ruso-ucrainean a ajuns la 365 de zile de la debut.

Forțele lui Putin au pătruns în Ucraina și din Belarus, cu scopul de a cuceri Kievul și, totodată, de a dat jos regimul Zelenski. Motivul Kremlinului fiind așa-zisa „denazificare”.

Dar apărătorii ucraineni au surprins lumea prin faptul că au rezistat în mod neașteptat la primele atacuri rusești și apoi au lansat o serie de contraatacuri, distrugând blindatele, liniile de aprovizionare și efectivele rusești. Astfel, apărătorii ucraineni i-au codus pe ruși într-o serie de înfrângeri umilitoare care au scos la iveală numeroasele deficiențe ale puterii militare post-sovietice.

Zeci de mii de civili uciși sau răniți

La un an de la startul conflictului, forțele rusești au schimbat tactica și au jucat cartea războiului de uzură în special în estul Ucrainei, unde cele două armate se luptă neîncetat încă din 2014.

Citește și
ucraina, razboi, soldati
Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Războiul a devastat Ucraina, cu orașe și localități distruse de artilerie și rachete. Zeci de mii de civili au fost uciși sau răniți. Aproximativ 8 milioane de ucraineni, adică aproximativ 20% din populația dinainte de război, au fugit în străinătate pentru a fi în siguranță, în timp ce alte milioane de ucraineni rămân strămutați în interiorul țării.

Acum, linia de front 1.000 de km traversează sud-estul Ucrainei, unde sunt lansate mii de obuze și - potrivit oficialilor ucraineni - sute de soldați sunt uciși zilnic în scene care amintesc de carnagiul din Primul Război Mondial, notează Reuters.

Loviturile masive cu rachete rusești asupra marilor orașe ucrainene înseamnă că în mod regulat capitala Kiev rămâne în beznă totală, iar sistemul său de metrou a devenit încă de la început un adăpost antiaerian în tot orașul. Câmpurile care serveau cândva drept "grânarul Europei" zac acum ofilite, marcate de cratere de artilerie și urme de tancuri.

Știrileprotv.ro vă prezintă retrospectiva primului an de război în Ucraina, într-un film de 14 minute, așa cum a fost relatat în jurnalele de știri ale PRO TV.

Oameni bombardați în propriile case, vieți curmate într-o clipă, distrugeri masive și masacre înfiorătoare comise de trupele ruse – toate aceste imagini și detalii șocante vă sunt dezvăluite într-o cronologie video care marchează momentele cheie ale unuia dintre cele mai sângeroase și mai brutale conflicte de la cel de-al doilea război mondial încoace.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scurt istoric al protestelor din Rusia împotriva invaziei din Ucraina. Mii de ruși au fost arestați – FOTO & VIDEO
Scurt istoric al protestelor din Rusia împotriva invaziei din Ucraina. Mii de ruși au fost arestați – FOTO & VIDEO

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Vladimir Putin a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei, bombardând puncte strategice militare, dar și ținte civile. Atacul a provocat proteste în marile orașe din Rusia, iar mii de persoane au fost arestate.

Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial
Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial

Sute de mii de oameni au fost uciși sau răniți, iar alte câteva milioane au fugit din calea celui mai crunt conflict armat de după Al Doilea Război Mondial. Cifrele seci ale războiului pe care Rusia lui Putin îl duce deja de un an sunt înfiorătoare.  

Un an de la invazia Rusiei. Care sunt statele care au trimis, oficial, cele mai multe arme și ajutoare financiare Ucrainei
Un an de la invazia Rusiei. Care sunt statele care au trimis, oficial, cele mai multe arme și ajutoare financiare Ucrainei

Unele state oferă Ucrainei mai mult ajutor decât altele. Potrivit datelor publicate în decembrie 2022 de Kiel Institute for the World Economy, un think-tank german, Statele Unite sunt cel mai mare donator al Ucrainei.  

Un an de război în Ucraina. Care sunt cele mai grele pierderi suferite de Rusia în rândul generalilor și comandanților
Un an de război în Ucraina. Care sunt cele mai grele pierderi suferite de Rusia în rândul generalilor și comandanților

După un an de război în Ucraina, bilanțul victimelor este unul îngrozitor. Sute de mii de oameni au murit, iar distrugerile în orașele din Ucraina sunt acum imposibil de centralizat.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.