Un american s-a trezit din comă după 7 săptămâni și și-a anulat înmormântarea

David Williams
kshb.com

Un bărbat de 58 de ani din statul american Kansas s-a trezit din comă după șapte săptămâni, deși medicii îi dăduseră șanse de supraviețuire de sub 1% și și-a anulat înmormântarea, relatează presa americană.

Rudele lui David Williams începuseră să se pregătească ce era mai rău, iar soția sa, Staci, planificase deja înmormântarea. Medicii au transmis familiei că nu mai pot face nimic pentru a-l salva și s-au hotărât să îl deconecteze de la aparate. Însă chiar în ziua în care urma să fie detubat, David a deschis ochii - spre uimirea medicilor și a celor dragi deopotrivă.

„Plănuiam ca după Ziua Recunoștinței să îl deconectăm de la ventilator și (medicii) spuneau că nu cred că va mai supraviețui mult. Dar când am ajuns, a deschis ochii”, a povestit soția bărbatului.

„Apoi, în vinerea aia am primit un telefon și am fost anunțat că înmormântarea a fost anulată și asta e uimitor”, a spus dr. Scott Kujath, prieten de familie. „Sunt medic, înțeleg știința medicinei, dar arta medicinei este fabuloasă, iar când Dumnezeu are un alt plan decât al nostru, el poate face totuși minuni”, a adăugat el.

Citește și
Chef Adrian Pop a murit. Bucătarul ajuns la spital în comă, după o petrecere cu polițiști
Chef Adrian Pop a murit. Bucătarul a ajuns la spital în comă, după o petrecere cu polițiști
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

David a primit o nouă șansă la viață în acea zi, iar acum poate respira fără ajutorul aparatelor. De asemenea, a terminat tratamentul de dializă, iar rinichii lui se recuperează.

„O văd doar ca pe o oportunitate de a reveni și de a-mi termina povestea vieții. Mi-au planificat înmormântarea, dar din fericire a fost prea devreme”, a spus David Williams.

La scurt timp după ce medicii i-au spus soției sale că nu mai este nimic de făcut, au început discuțiile despre deconectarea sa de la aparate.

„Am spus că nu a sosit momentul. Și nu am un motiv întemeiat de ce, nu am avut un răspuns medical de ce, dar pur și simplu nu părea că era încă momentul acela”, a continuat dr. Kujath.


David și-a pierdut prietenii și propriul tată în fața virusului, făcându-i supraviețuirea mult mai specială.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O infirmieră de 27 de ani din Georgia, vaccinată cu AstraZeneca, a murit după ce s-a aflat o zi în comă
O infirmieră de 27 de ani din Georgia, vaccinată cu AstraZeneca, a murit după ce s-a aflat o zi în comă

O infirmieră din Georgia în vârstă de 27 de ani, vaccinată miercuri cu serul AstraZeneca, a murit vineri după ce a stat o zi în comă, au informat autorităţile de la Tbilisi, transmite EFE.

Chef Adrian Pop a murit. Bucătarul a ajuns la spital în comă, după o petrecere cu polițiști
Chef Adrian Pop a murit. Bucătarul a ajuns la spital în comă, după o petrecere cu polițiști

Adrian Pop, vestitul bucătar din Cluj, care a intrat în comă la petrecerea polițiștilor din Apahida, a încetat din viață.

Bucătar renumit din Cluj, în stare gravă după o petrecere. Nimeni nu știe de unde are loviturile la cap
Bucătar renumit din Cluj, în stare gravă după o petrecere. Nimeni nu știe de unde are loviturile la cap

Un cunoscut bucătar din Cluj se zbate între viață și moarte după un incident rămas încă neelucidat la o petrecere la care ar fi participat mai mulți polițiști.

Decizie a instanței în UK: O tânără cu Covid-19, aflată în comă indusă, „ar trebui lăsată să moară”
Decizie a instanței în UK: O tânără cu Covid-19, aflată în comă indusă, „ar trebui lăsată să moară”

O instanță din Marea Britanie a decis că o femeie bolnavă de COVID-19 și aflată în comă indusă poate fi deconectată de la aparate de către medici, scrie Sky News.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă