UE recomandă "termen de expirare" pentru pașaportul de vaccinare. Ce decizii au luat deja unele țări europene

×
Codul embed a fost copiat

Uniunea Europeană, recomandă un "termen de expirare" de 9 luni, a pașaportului de vaccinare, pentru cei care vor să călătorească în țările membre, ale blocului comunitar.

Deja, în Franța, validitatea pașaportului sanitar a persoanelor imunizate cu două doze, este condiționată de administrarea unei doze "booster".

Pe lângă acest lucru, Uniunea Europeană a propus și acordarea de prioritate călătorilor vaccinați.

Faptul că pașapoartele de vaccinare vor avea un "termen de expirare", sugerează că vor fi necesare rapeluri, adică doza booster, după perioada de 9 luni de la imunizare cu un ser anti-Covid.

Franța deja condiționează valabilitatea pașaportului sanitar de efectuarea unei doze booster, a anunțat guvernul de la Paris. Documentul va fi dezactivat, chiar mai repede, după 7 luni, de la ultima doză primită, în cazul în care nu este administrată o doză booster.

Citește și
covid, europa
Covid în Europa. Slovacia a intrat în lockdown, Italia pregătește noi restricții dure pentru persoanele nevaccinate
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului francez: “În mod clar, situația epidemică se deteriorează. Numărul cazurilor zilnice a crescut cu aproape 80% într-o săptămână. Ieri, peste 30.000 de teste pozitive au fost raportate, un număr comparabil cu ce vedeam la apogeul valului al patrulea”.

Guvernul de la Paris organizeaza riposta sanitară în fata valului 5 al pandemiei. Iar noile măsuri anunțate vizează în special accelerarea vaccinării. A treia doză este oferită de acum întregii populații. Iar răgazul care trebuie să treacă între a doua și a treia doză a fost redus la 5 luni.

Urmând exemplul Austriei vecine, Slovacia a intrat în lockdown pentru următoarele două săptămâni. Restricțiile sunt impuse atât celor vaccinați cât și celor nevaccinați anti-Covid.

Oamenii pot ieși din casă doar în anumite împrejurări specifice - să cumpere bunuri esnțiale de la cel mai apropiat magazin, să meargă la muncă, la școală, sau la medic. Alte motive acceptate sunt vaccinarea sau testarea pentru Covid.

Dacă munca de acasă nu este posibilă, slovacii au nevoie de o adeverință de la angajator în care se precizează unde se află locul de muncă și care este programul de lucru.

Zuzana Čaputová, preşedintele Slovaciei: "Pierdem bătălia. Pierdem bătălia cu Covid. Avem nevoie de un lockdown. Este o măsură nepopulară, dar care nu poate fi evitată. Din păcate, este o măsură la care trebuie să se supună toată lumea."

Rata de infectare, intr-o saptamana, a trecut de 13.000 de cazuri la un milion de oameni. Astfel, raportat la populația țării - 5,5 milioane de locuitori - Slovacia se confruntă cu ce mai gravă creștere a pandemiei de Covid din lume. Rata vaccinării abia dacă se apropie de 46%.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Europa depăşeşte pragul de 1,5 milioane de morţi din cauza Covid-19
Europa depăşeşte pragul de 1,5 milioane de morţi din cauza Covid-19

Covid-19 a ucis peste 1,5 milioane de persoane de la începutul pandemiei în Europa, unde mai multe ţări restabilesc restricţii cu scopul de a limita contaminări-record, potrivit unui bilanţ realizat joi, în baza unor bilanţuri oficiale, de către AFP.

Covid în Europa. Slovacia a intrat în lockdown, Italia pregătește noi restricții dure pentru persoanele nevaccinate
Covid în Europa. Slovacia a intrat în lockdown, Italia pregătește noi restricții dure pentru persoanele nevaccinate

Îngrijorate de numărul mare de infectări cu SARS-CoV-2, în creştere de la o zi la alta, guvernele din întreaga Europă impun restricţii anti-Covid.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.