UE îşi prezintă luni planul de negociere cu Londra, la 48 de ore după Brexit

brexit
iStock

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, prezintă luni liniile directoare ale statelor membre ale UE pentru negocierea cu Londra pe tema relaţiei dintre Regatul Unit şi blocul comunitar după încheierea perioadei de tranziţie.

Abia trecute 48 de ore de când Regatul Unit a încetat să mai fie membru al blocului comunitar, după 47 de ani, şi în perspectiva acestui prim pas al erei post-Brexit, Barnier a avertizat într-o postare pe Twitter că „îi este clar un lucru: pe primul loc este interesul UE, al fiecărui stat membru şi al tuturor cetăţenilor” europeni.

Boris Johnson, care până acum i-a încredinţat lui David Frost negocierea Brexit-ului, a anunţat la rândul său că-şi va stabili tot luni poziţia în cadrul negocierilor.

După prezentarea proiectului cu privire la planul de negociere, acesta trebuie aprobat de către ţări la nivel tehnic în cadrul unui Consiliu pentru Afaceri Generale care ar urma să aibă loc la 25 februarie. Din acel moment, negocierile pot demara în mod oficial.

Barnier a gestionat - împreună cu Jean-Claude Juncker, pe când acesta se afla la conducerea Comisiei Europene - negocierile cu Londra pentru a stabili condiţiile acordului de ieşire şi cele ale perioadei de tranziţie care se încheie, în teorie, la 31 decembrie 2020.

Citește și
brexit
Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Barnier va continua să conducă ceea ce se prefigurează a fi cea mai complicată negociere din istoria Uniunii Europene, având-o în fruntea executivului comunitar pe nemţoaica Ursula von der Leyen.

Barnier, care insistă pe importanţa menţinerii unităţii în cadrul negocierilor pe care au manifestat-o până în prezent statele membre, şi-a intensificat în ultima vreme vizitele în capitalele UE pentru a discuta cu liderii celor 27 de state membre.

Joia trecută, Barnier s-a întâlnit la Madrid cu şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, iar vineri, cu doar câteva ore înainte de oficializarea Brexit-ului, s-a deplasat la Paris unde a discutat cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Socialistul Sanchez i-a transmis lui Barnier că prioritatea pentru Spania este menţinerea unei relaţii "strânse şi echilibrate" cu Regatul Unit, cu un interes special pe drepturile cetăţeneşti, un cadru "stabil" pentru pescuit, acces la piaţa britanică pentru produsele agricole spaniole care să includă protecţia denumirilor de origine şi un "acord amplu" în domeniul transportului aerian.

La rândul său, Macron a avertizat vineri că noua relaţie "nu va mai fi la fel" ca în ultimele decenii deoarece "nu poţi fi şi înăuntru şi afară".

Tot vineri, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Berlinul doreşte "să continue să fie un partener şi un prieten apropiat al Regatului Unit", dar a avertizat că, "cu cât se îndepărtează mai mult" Londra de "condiţiile pieţei interne, evident că cu atât mai mult se vor schimba" şi viitoarele relaţii.

Şi în timp ce premierul britanic conservator Boris Johnson este hotărât să nu prelungească perioada de tranziţie în vigoare, care se încheie la 31 decembrie 2020, Comisia Europeană a reiterat că este greu de crezut că se poate negocia, ajunge la un acord şi aproba de către parlamente în doar 11 luni un pact de o asemenea anvergură, care include de la drepturi cetăţeneşti şi lupta antiteroristă şi până la spaţiul aerian şi omologarea medicamentelor.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Anunțul lui Donald Tusk despre independența Scoției și readerarea la UE
Anunțul lui Donald Tusk despre independența Scoției și readerarea la UE

Fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că Scoţia ar fi primită în Europa „cu entuziasm” dacă şi-ar obţine independenţa de restul Regatului Unit, dar că procesul readerării la Uniunea Europeană nu ar fi unul automat.

Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit
Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit

Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a anunţat că săptămâna viitoare se va deplasa în Japonia şi Australia pentru a lucra la convenirea unor acorduri comerciale, la doar câteva zile după ce ţara sa a părăsit Uniunea Europeană, conform AFP.

Orașul care a devenit noul centru geografic al UE, după Brexit
Orașul care a devenit noul centru geografic al UE, după Brexit

Odată cu ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, o mică localitate din Germania, aflată la nord de Nuremberg, a devenit noul centru geografic al Uniunii Europene.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă