UE ar putea amâna Brexit cu un an. Se cere repetarea referendumului

×
Codul embed a fost copiat

Strategia de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană a devenit și mai confuză. Acordul pentru BREXIT, încheiat de guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană, a fost respins pentru a doua oară de Camera Comunelor.

Parlamentarii au refuzat acordul la o diferenta de 149 de voturi. Camera Comunelor va vota din nou miercuri pentru a decide, de aceasta data, dacă Regatul Unit ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, pe 29 martie, fără Acord. Iar dacă parlamentarii nu vor sustine nici aceasta varianta ar mai urma un vot, mâine, pentru o eventuala amânare a BREXIT-ului.

Dinspre Bruxelles, Jean Claude Juncker și Donald Tusk nu şi-au ascuns "regretul şi dezamăgirea". Potrivit Politico, la vârful Uniunii se discută deja despre amânarea Brexit cu „cel puţin un an”.

Şi Times a scris despre o ofertă a Comisiei Europene prin care Marea Britanie ar putea rămâne în UE până în martie 2020. O amânare a Brexitului trebuie totuşi să fie acceptată de toate cele 27 de state membre al UE

„Cum este posibil ca partizani ai Brexit-ului, ca mine, care militez de un sfert de secol pentru asta, să voteze împotriva Acordului? Asta spune cât de prost e Acordul. Am ieşi dintr-un Tratat, ca să intrăm într-o înţelegere şi mai proastă”, spune Nigel Farage, fostul lider UKIP

Citește și
George Ciamba
Prima reacție a României după eșecul votului pentru Brexit. Ce se întâmplă cu cetățenii români
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Parlamentul de la Londra urmează să hotărască miercur idacă susţine un Brexit fără acord. Este însă un scenariu neplauzibil, întrucât ieşirea din Uniunea Europeană fără acord, şi implicit fără perioada de tranziţie de 21 de luni, atrage riscuri majore pentru economie, comerţ, imigraţie şi sistemul de sănătate.

Chiar dacă liderii europeni vor accepta o amânare şi, implicit, reluarea negocierilor, alegerile europarlamentare din 23-26 mai complică mult situaţia obligând Regatul să organizzeze scrutinul. Aşa stând lucrurile, parlamentarii pro-europeni, chiar şi liderul laburiştilor, dar şi primarul Londrei - Sadiq Kahn, au reluat deja discuţia despre repetarea referendumului privind Brexitul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Presa din UK: Soarta premierului atârnă de un fir de aţă după noul eşec din Parlament
Presa din UK: Soarta premierului atârnă de un fir de aţă după noul eşec din Parlament

Soarta Theresei May atârnă de un fir de aţă după noua înfrângere umilitoare suferită marţi în Parlament prin votul negativ primit de Acordul privind Brexitul, comentează AFP.

Prima reacție a României după eșecul votului pentru Brexit. Ce se întâmplă cu cetățenii români
Prima reacție a României după eșecul votului pentru Brexit. Ce se întâmplă cu cetățenii români

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a declarat, marţi seară, că şansele unui Brexit fără acord sunt tot mai crescute şi trebuie evaluate opţiunile rămase pe masă.

Acordul privind Brexitul a fost respins, pentru a doua oară, de Parlamentul britanic
Acordul privind Brexitul a fost respins, pentru a doua oară, de Parlamentul britanic

Acordul premierului Theresa May privind Brexit a fost respins, pentru a doua oară. Un număr 391 de parlamentari au votat "împotrivă" față de 242 "pentru".

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.