Ucraina îndeamnă Occidentul la "vigilenţă şi fermitate" în negocierile cu Rusia

Indiciu extrem de îngrijorător: Rusia își aprovizionează cu rezerve de sânge trupele de la granița cu Ucraina
Getty

Autorităţile ucrainene au îndemnat sâmbătă Occidentul să dea dovadă de „vigilenţă şi fermitate" în negocierile lor cu Rusia, acuzată că a comasat trupe la frontiera cu Ucraina în vederea unei invazii, informează AFP.

Rusia dezminte orice plan în acest sens şi cere garanţii pentru securitatea sa, printre care respingerea unei aderări a Ucrainei la NATO, ceea ce SUA au refuzat săptămâna aceasta să facă într-o scrisoare scrisă adresată Moscovei, calea diplomatică rămânând cu toate acestea deschisă.

În timpul unei conversaţii telefonice cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, a subliniat „importanţa de a fi vigilent şi ferm în contactele cu Rusia", potrivit unui comunicat al ministerului său. Kuleba a îndemnat la "promovarea unei reglementări politice şi diplomatice" în criza ruso-occidentală în jurul Ucrainei, în timp ce tensiunile se află într-un punct culminant.

Potrivit Kievului, cei doi miniştri au subliniat importanţa „abţinerii de la măsuri susceptibile să alimenteze anxietatea" în societatea ucraineană şi „să compromită stabilitatea financiară" a acestei foste republici sovietice, una dintre cele mai sărace din Europa.

De asemenea, Kuleba i-a mulţumit Franţei că nu a evacuat familiile diplomaţilor săi din Ucraina, spre deosebire de mai multe alte ţări, printre care SUA, o decizie care a fost criticată de Kiev ca fiind prematură.

Citește și
volodymyr zelensky
Președintele Ucrainei face apel către Occident: Această panică, cât de mult costă țara noastră?
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Jean-Yves Le Drian urmează să se deplasează în Ucraina, alături de omoloaga sa germană Annalena Baerbock, în perioada 7-8 februarie. Ei se vor deplasa inclusiv pe linia frontului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei, potrivit Kievului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat vineri ţările occidentale să nu semene „panică" în faţa întăririi trupelor ruse la frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Număr uriaș de soldați ruși, la frontiera cu Ucraina.
Număr uriaș de soldați ruși, la frontiera cu Ucraina. "Cea mai mare acumulare de forțe, de la Al Doilea Război Mondial”

O invazie rusă în Ucraina ar fi "groaznică" și ar duce la un număr foarte mare de victime, a atras atenția generalul american cu cel mai înalt rang.

Președintele Ucrainei face apel către Occident: Această panică, cât de mult costă țara noastră?
Președintele Ucrainei face apel către Occident: Această panică, cât de mult costă țara noastră?

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a cerut Occidentului să rămână calm în legătură cu tensiunile cu Rusia, în ciuda suspiciunilor că aceasta intenționează să invadeze țara sa, potrivit Euronews.

Criza din Ucraina. Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România
Criza din Ucraina. Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România

Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România, în contextul crizei din Ucraina. Asta, în timp ce Rusia își aprovizionează cu rezerve de sânge trupele aflate la granița cu Ucraina, un indiciu serios că Moscova se pregătește de o invazie.

Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România. ”Suntem realişti, suntem lucizi şi ne pregătim”
Franţa, pregătită să trimită sute de militari în România. ”Suntem realişti, suntem lucizi şi ne pregătim”

Franța este pregătită să trimită câteva sute de militari în România, în contextul crizei dintre Ucraina și Rusia, a anunțat sâmbătă Florence Parly, ministrul francez al Apărării.

 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.