Trump îl acuză pe Macron că îl „pupă în fund” pe preşedintele chinez: „Franţa se duce cu China”

emmanuel macron, donald trump
AFP

Preşedintele francez se află sub tirul criticilor după comentariile sale prin care a cerut Europei să nu devină "adepta" Americii sau a Chinei în problema Taiwanului.

În reacţie, fostul preşedinte american Donald Trump îl acuză pe Emmanuel Macron că îl "pupă în fund" pe omologul său chinez Xi Jinping după vizita făcută la Beijing, relatează AFP.

"Macron, care ne este un prieten, ţine cu China, pupându-i fundul" lui Xi Jinping, a declarat fostul preşedinte american într-un interviu difuzat marţi de Fox News.

Pe de altă parte, Donald Trump a acuzat administraţia succesorului său, Joe Biden, că a slăbit semnificativ leadershipul SUA pe scena mondială, până la punctul de a pierde sprijinul aliaţilor săi tradiţionali. "Avem această lume nebună, care explodează peste tot, iar Statele Unite nu au absolut niciun cuvânt de spus", a declarat Trump. "Mi-am spus: OK, acum Franţa se duce cu China", a adăugat miliardarul.

Luni, administraţia Biden a încercat să minimalizeze controversa, afirmând că Statele Unite au o "relaţie bilaterală excelentă" cu Franţa.

Citește și
emmanuel macron
Macron trimite săgeți peste Ocean: „Europa trebuie să reziste presiunii de a deveni urmașul Statelor Unite”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Confruntat cu scandalul stârnit de declaraţiile lui Macron despre Taiwan, Palatul Elysée a apărat poziţia preşedintelui francez, spunând că Europa "trebuie să fie capabilă să îşi facă auzită vocea proprie".

Într-un interviu acordat cu ocazia vizitei sale în China, menită să prezinte unitatea europeană în ceea ce priveşte politica faţă de China, Macron a avertizat că Europa nu trebuie să fie atrasă într-o criză pe tema Taiwanului, determinată de un "ritm american şi de o reacţie exagerată a Chinei".

Macron a cerut ca UE să-și reducă dependența față de SUA

Fidel opticii sale exprimate şi în alte ocazii, Macron a cerut ca Uniunea Europeană să îşi reducă dependenţa faţă de Statele Unite şi să devină un "al treilea pol" în afacerile internaţionale, alături de Washington şi Beijing.

Franţa, la fel ca majoritatea ţărilor, nu are relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul revendicat de China, dar menţine o ambasadă de facto la Taipei şi s-a alăturat altor aliaţi ai SUA pentru a sublinia necesitatea păcii în Strâmtoarea Taiwan.

Ministerul de Externe din Taiwan a încercat marţi să minimalizeze remarcile lui Macron, deşi a declarat că a "luat notă" de cele spuse de acesta. "Ministerul de Externe îşi exprimă mulţumirile faţă de Franţa pentru că şi-a exprimat preocuparea pentru pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan de multe ori şi în multe forumuri internaţionale diferite", inclusiv, de exemplu, la recentul summit cu Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt Jeff Liu. "Aceasta este o continuare a atitudinii şi poziţiei consecvente a Franţei", a menţionat el.

Pe de altă parte, scrie Reuters, preşedintele parlamentului taiwanez, You Si-kun, a criticat comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la Taiwan, afirmând că sunt derutante şi întrebându-se dacă nu cumva idealurile fondatoare ale Franţei de libertate, egalitate şi fraternitate au devenit acum demodate. "Acţiunile preşedintelui Macron, un lider al democraţiei internaţionale, mă lasă perplex", a scris oficialul taiwanez pe Facebook.

You este unul dintre fondatorii Partidului Democrat Progresist, aflat la putere în Taiwan, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Președintele Macron, întâmpinat cu proteste în timpul unei vizite în Olanda. „Unde este democraţia franceză?”
Președintele Macron, întâmpinat cu proteste în timpul unei vizite în Olanda. „Unde este democraţia franceză?”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost întâmpinat cu proteste la o întâlnire cu studenții, în Olanda, transmite AFP, citată de Agerpres. 

Macron trimite săgeți peste Ocean: „Europa trebuie să reziste presiunii de a deveni urmașul Statelor Unite”
Macron trimite săgeți peste Ocean: „Europa trebuie să reziste presiunii de a deveni urmașul Statelor Unite”

„Marele risc” cu care se confruntă Europa este să se lase „prinsă în crize care nu sunt ale noastre”, afirmă președintele Franței într-un interviu.

UE face presiuni în China. Macron și Von der Leyen l-au îndemnat pe Xi Jinping să ia legătura și cu președintele Ucrainei
UE face presiuni în China. Macron și Von der Leyen l-au îndemnat pe Xi Jinping să ia legătura și cu președintele Ucrainei

„Ştiu că pot să contez pe dumneavoastră pentru a aduce Rusia la raţiune”, i-a spus președintele francez Emmanuel Macron omologului său chinez Xi Jinping.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă