Trei morţi şi doi răniţi, într-un nou incident cu armă de foc într-un campus universitar din SUA. VIDEO

Universitatea din Virginia
AP

Un incident cu armă de foc produs duminică noaptea în campusul Universităţii Virginia s-a soldat cu trei morţi şi doi răniţi, a anunţat poliţia, care a avertizat că suspectul este încă în libertate, ''înarmat şi periculos'', relatează Reuters şi AFP.

Poliţia universităţii a identificat drept suspect pe studentul Christopher Darnell Jones, precizând că mai multe agenţii sunt implicate în căutarea acestuia.

Jones purta o jachetă purpurie, pantofi roşii şi jeanşi albaştri şi ar putea conduce un SUV negru, potrivit autorităţilor.

Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie de violenţe armate în colegiile şi campusurile universitare din SUA în ultimii ani, potrivit Agerpres.

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În paralel, în statul Idaho (vest) poliţia a anunţat că anchetează un incident separat după descoperirea corpurilor a patru studenţi într-o casă din oraşul Moscow, în apropierea Universitatea statului Idaho, aparent fiind vorba de ''victimele unei omucideri''.

Vărsarea de sânge a alimentat dezbaterea despre restricţii mai dure privind accesul la arme de foc în Statele Unite, unde Al Doilea Amendament al Constituţiei garantează dreptul de a purta arme.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.