Testele pe tratatemntul anti-COVID ce i-a fost administrat lui Trump, suspendate de cercetători

Trump
Getty

Societatea americană în domeniul biotehnologiei Regeneron a anunţat vineri suspendarea testului clinic al cocteilului său cu anticorpi de sinteză împotriva COVID-19.

Acest cocteil de anticorpi monoclonali i-a fost injectat lui Donald Trump la începutul lui octombrie, iar Regeneron a depus la scurt timp după aceea o cerere de autotizare condiţionată la Agenţia americană a medicamentului (FDA), pentru ca tratamentul să poată fi administrat larg bolnavilor nespitalizaţi care au simptome uşoare spre moderate, relatează News.ro

Societatea nu a prezentat motivul suspendării testului. A fost anunțat doar faptul că Comitetul ştiinţific care supervizează studiul a recomandat suspendarea, din cauza unui ”posibil semnal privind siguranţa şi a unui profil defavorabil risc/beneficiu”.

Testele tratamentelor sau vaccinurilor pot fi suspendate atunci când un participant se îmbolnăveşte, pentru a se verifica dacă boala este un efect secundar sau este independentă de produsul testat.

Mai multe teste au fost suspendate în ultimele luni, iar apoi au fost reluate - vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson.

Citește și
coronavirus
Raport IPBES: Planeta ar putea fi lovită de noi pandemii, mai severe decât cea de COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un tratament cu anticorpi ai altei societăţi, grupul Eli Lilly, a fost suspendat în urmă cu două săptămâni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Confuzie la DSP Galați: Un bărbat a fost anunțat telefonic că nu are Covid, apoi, prin mesaj, că are
Confuzie la DSP Galați: Un bărbat a fost anunțat telefonic că nu are Covid, apoi, prin mesaj, că are

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Galați au greșit rezultatul testului unui bărbat suspect de infectare cu virusul SARS-CoV-2, scrie Monitorul de Galați.

Raport IPBES: Planeta ar putea fi lovită de noi pandemii, mai severe decât cea de COVID-19
Raport IPBES: Planeta ar putea fi lovită de noi pandemii, mai severe decât cea de COVID-19

Pandemiile vor deveni mai frecvente, se vor răspândi mai rapid, vor produce mai multe pagube economice şi vor ucide mai multe persoane decât maladia COVID-19 dacă nu se va acţiona pentru a stopa degradarea naturii, au precizat joi experţi internaţionali.

Medicul Dan Gabriel Mogoş, fost director DSP Dolj, a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus
Medicul Dan Gabriel Mogoş, fost director DSP Dolj, a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus

Medicul chirurg Dan Gabriel Mogoş, profesor la Facultatea de Medicină din Craiova, a decedat, vineri, la vârsta de 72 de ani, după ce a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.