Teama de coronavirus a înmulțit avorturile. Ce spun medicii din SUA

avort
iStock

Statele Unite se confruntă cu o creștere a avorturilor de la declanșarea pandemiei de coronavirus, scrie Associated Press.

”Primim telefoane într-un ritm frenetic. Multe femei se tem că nu vor mai avea această posibilitate”, spune Julie Brukhart, managerul a trei clinici din Wichita, Kansas și Oklahoma City.

Aceasta oferă exemplul uneia dintre clinicile pe care le conduce, la care în martie au avut loc 252 avorturi, față de 90 în aceeași lună a anului trecut.

Creșterea este pusă și pe seama femeilor care aleg să călătorească sute de kilometri, pentru că în anumite state, precum Texas, avorturile au fost oprite, fiind considerate intervenții neesențiale.

Au vrut copil, iar acum vor avort

 

Citește și
avort
Țara în care femeile își ucid bebelușii nedoriți cu băuturi carbogazoase
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Cererile vor fi și mai multe”, spune doctorul Jen Villavicencio, din Michigan. ”Simt asta din vocea și întrebările pacientelor mele. Se tem că nu vor avea bani de chirie și de mâncare”, a spus aceasta.

S-a ajuns la situații în care femei care și-au dorit mult timp să rămână însărcinare au solicitat înteruperea sarcinii. ”S-a speriat pentru că starea ei necesita multe vizite la spital”, a povestestit doctorul Anne Davis, din New York, cazul unei paciente.

Prin aceeași situație a trecut un cuplu din Illinois, a spus Alison Dreith, care este directorul unui spital din oraș. Ea a declarat că în mod normal procentul femeilor care merg până la capăt cu avortul este de 50%, dar că în această perioadă a crescut la 85%.

Avorturi induse acasă

 

Multe avorturi sunt induse acasă cu o combinație de două medicamente, sub îndrumarea unui consilier, mai scrie Associated Press. Una dintre substanțe se eliberează doar cu rețetă, iar femeile riscă să aibă probleme cu legea pentru că apelează la comenzile online din alte țări.

Deși majoritatea birourilor au fost închise în timpul stării de urgență, în SUA au rămas deschise numeroase centre care luptă pentru stoparea avorturilor.

”Trebuie să găsim metode creative pentru a-i ajuta pe acești părinți să aleagă viața copilului”, spun reprezentații unei companii cu 1.100 de birouri.

Nu lipsesc nici protestele în fața clinicilor. În North Carolina, opt persoane au fost arestate la începutul lui aprilie.

În România, dreptul de întrerupere a sarcinii a fost blocat în mare parte de ordonanțele militare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ordonanțele militare blochează un drept al femeilor: nu se mai fac întreruperi de sarcină
Ordonanțele militare blochează un drept al femeilor: nu se mai fac întreruperi de sarcină

De la câteva sute de pacienţi într-o zi, la doar câteva zeci! În această situaţie sunt cele mai multe spitale din ţară.

Țara în care femeile își ucid bebelușii nedoriți cu băuturi carbogazoase
Țara în care femeile își ucid bebelușii nedoriți cu băuturi carbogazoase

Femeile din Kenya care nu pot avorta își hrănesc bebelușii nedoriți cu băuturi carbogazoase, în loc de lapte, pentru a-i omorî.

Descoperire socanta in casa unui medic ce a facut zeci de mii de avorturi
Descoperire socanta in casa unui medic ce a facut zeci de mii de avorturi

Rămășițele a peste 2.000 de fetuși morți au fost găsite în locuința unui medic din Statele Unite, decedat pe 3 septembrie, care mai bine de 40 de ani se ocupase de întreruperi de sarcină.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.