Taiwanul a doborât pentru prima dată o dronă în largul Chinei continentale

taiwan, armata
Getty

Soldaţi taiwanezi staţionaţi pe o mică insulă în largul Chinei continentale au doborât joi o "dronă civilă neidentificată", după ce aceasta a pătruns într-o zonă restricţionată, a anunţat Ministerul Apărării al Taiwanului.

"Trupele staţionate au urmat procedurile pentru a avertiza drona, însă fără succes. Drona a fost doborâtă într-un tir defensiv", a precizat ministerul într-un scurt comunicat.

Aparatul a intrat într-o "zonă de acces restrâns" deasupra insuliţei Lion, teritoriu minuscul situat între China continentală şi insulele taiwaneze Kinmen, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Este pentru prima dată când forţele taiwaneze au doborât o dronă, într-un moment în care tensiunile dintre Beijing şi Taipei se află la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.

Taiwanul a tras focuri de avertisment spre o dronă militară chineză

Înainte de aceasta, drone chineze au fost reperate deasupra insulelor Kinmen. O înregistrare video din China în care se poate vedea cum doi soldaţi taiwanezi se uită în sus la dronă a devenit virală. Comandamentul taiwanez din Kinmen a relatat marţi seara că a tras focuri de avertisment spre drona militară chineză.

Citește și
nave americane in Atlantic
Nave de război americane, în strâmtoarea Taiwan, pentru prima dată de la vizita lui Nancy Pelosi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marţi, preşedintele Tsai Ing-wen a spus la o bază aeriană din insulele Penghu aflate în strâmtoarea Taiwan că a ordonat armatei taiwaneze să ia măsuri necesare şi ferme împotriva provocărilor Chinei.

Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii a Beijingului, care consideră insula parte a teritoriului său de recucerit într-o zi, eventual cu forţa, dacă va fi necesar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia susține că a doborât o dronă la Zaporojie. Ucraina afirmă că angajați ai centralei au fost răniți într-un bombardament
Rusia susține că a doborât o dronă la Zaporojie. Ucraina afirmă că angajați ai centralei au fost răniți într-un bombardament

Kremlinul a cerut luni comunităţii internaţionale să exercite ''presiuni'' asupra forţelor ucrainene pentru atenuarea tensiunilor din jurul centralei nucleare Zaporojie, pe care Moscova şi Kievul se acuză reciproc că o bombardează.

Nave de război americane, în strâmtoarea Taiwan, pentru prima dată de la vizita lui Nancy Pelosi
Nave de război americane, în strâmtoarea Taiwan, pentru prima dată de la vizita lui Nancy Pelosi

Două nave de război ale marinei americane navighează în apele internaţionale în strâmtoarea Taiwan, fiind prima operaţiune de acest fel de la creşterea tensiunilor în relaţia cu China ca urmare a vizitei șefei Camerei Reprezentanților SUA în Taiwan.

Atac cu dronă împotriva Statului Major al flotei ruse la Marea Neagră, în Sevastopol | Video
Atac cu dronă împotriva Statului Major al flotei ruse la Marea Neagră, în Sevastopol | Video

Un atac cu dronă a vizat sâmbătă Statul Major al flotei ruse la Marea Neagră, în Sevastopol, fără să facă răniţi, a declarat guvernatorul acestui oraş din Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia, Mihail Razvojaiev, transmite AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.