Sydney va ieşi din lockdown săptămâna viitoare, după ce rata de vaccinare va ajunge la 70%

Lockdown
Shutterstock

Restricţiile anti-COVID-19 vor fi relaxate în Sydney începând de luni, au anunţat autorităţile locale, în contextul în care cel mai mare oraş din Australia va ieşi săptămâna viitoare dintr-un lockdown, informează Reuters, conform Agerpres. 

Persoanele vaccinate cu schemă completă din statul australian New South Wales (NSW) vor putea să îşi părăsească locuinţele din orice motiv, inclusiv pentru a merge în baruri, magazine, cinematografe şi săli de sport, care se vor redeschide totuşi cu respectarea strictă a regulilor de distanţare socială.

Numărul vizitatorilor vaccinaţi care vor putea să se reunească într-o locuinţă se va dubla şi va ajunge la 10 persoane, în timp ce limita impusă în ceea ce priveşte numărul persoanelor vaccinate care pot să participe la nunţi şi înmormântări va creşte până la 100 de persoane. Cluburile de noapte vor putea să se redeschidă parţial pentru persoanele vaccinate, după ce rata de vaccinare va ajunge la 80% - un prag care se pare că va fi atins mai devreme decât anticipau autorităţile locale. Totodată, măştile sanitare nu vor mai fi obligatorii în birouri.

Acelaşi stat australian va folosi un sistem bazat pe paşaportul de vaccinare pentru a se asigura că rezidenţii care nu sunt vaccinaţi cu schemă completă vor respecta regulile stricte de carantină la domiciliu până în data de 1 decembrie.

Sydney şi Melbourne, cele mai mari oraşe ale Australiei, precum şi capitala Canberra, se află în lockdown de mai multe săptămâni pentru a stopa răspândirea variantei Delta, care a împins economia ţării în cea de-a doua recesiune din ultimii doi ani.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Autorităţile din aceste oraşe au renunţat la planurile ce vizau eliminarea completă a virusului şi doresc de acum să ridice gradual restricţiile, pe măsură ce rata de vaccinare a populaţiei adulte va atinge pragurile de 70%, 80% şi 90%.

Australia a rămas relativ scutită de efectele devastatoare ale acestui virus pentru mare parte din acest an, până când un al treilea val de infectări, alimentat de varianta mult mai contagioasă Delta, s-a răspândit în partea sud-estică a teritoriului său.

Totuşi, statisticile asociate pandemiei de coronavirus sunt destul de mici în această ţară cu o populaţie de aproximativ 25 de milioane de locuitori: 120.000 de cazuri şi 1.381 de decese. Numărul infectărilor zilnice din New South Wales a scăzut până la cel mai mic nivel al său din ultimele şapte săptămâni şi a ajuns la 587 în cursul zilei de joi, în timp ce numărul cazurilor din statul Victoria a crescut până la 1.638 - locul al doilea în clasamentul bilanţurilor zilnice din timpul pandemiei.

Statele australiene cu foarte puţine cazuri de COVID-19 au anunţat că îşi vor păstra închise graniţele cu New South Wales şi Victoria chiar şi după ce ratele de vaccinare vor ajunge la 80%, din cauza îngrijorărilor conform cărora o redeschidere precipitată ar putea să ducă la suprasaturarea sistemelor lor de sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă