SUA vor înregistra peste 3 milioane de decese într-un singur an pentru prima dată în istorie

coronavirus
Getty

2020 este anul cu cele mai multe decese înregistrate în istoria Statelor Unite, numărul americanilor care și-au pierdut viața urmând să depășească pentru prima dată pragul de 3 milioane - în principal datorită pandemiei de COVID-19, scrie AP News.

Datele finale privind mortalitatea nu vor fi disponibile decât peste câteva luni, însă numerele preliminare sugerează că SUA vor înregistra peste 3,2 milioane de decese în acest an, cu cel puțin 400.000 mai multe decât în 2019.

Numărul de decese înregistrat în SUA crește în majoritatea anilor, deci cea de anul acesta era la rândul ei de așteptat.

Însă numerele înregistrate în 2020 reprezintă o creștere de aproximativ 15% a deceselor și procentul ar putea fi și mai mare odată ce vor fi numărate toate persoanele care și-au pierdut viața în luna decembrie din cauza pandemiei.

Aceasta ar fi cea mai mare creștere procentuală înregistrată într-un singur an după 1918 când zeci de mii de soldați americani au murit în Primul Război Mondial și alți sute de mii din cauza gripei spaniole.

Citește și
Stefan Löfven
Și-a schimbat Suedia strategia? Ce spune premierul Stefan Löfven după înăsprirea restricțiilor
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

În acel an numărul deceselor a crescut cu 46% comparativ cu 1917.

COVID-19 a ucis peste 318.000 de americani și numărul este în creștere.

Anul trecut rata generală a mortalității a scăzut puțin în SUA datorită reducerii numărului de decese provocate de boli coronare și cancer iar speranța de viață a crescut cu câteva săptămâni pentru al doilea an consecutiv, potrivit datelor și raportului privind mortalitatea publicat anual de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Noua tulpină se răspândește în Europa. Copiii, la fel de predispuși la infectare ca și adulții
Noua tulpină se răspândește în Europa. Copiii, la fel de predispuși la infectare ca și adulții

 Noua tulpină a coronavirusului este identificată în tot mai multe țări din Europa. Alarmant este că epidemiologi britanici vorbesc despre o contagiozitate mult mai mare și la copii.

Și-a schimbat Suedia strategia? Ce spune premierul Stefan Löfven după înăsprirea restricțiilor
Și-a schimbat Suedia strategia? Ce spune premierul Stefan Löfven după înăsprirea restricțiilor

Suedia nu şi-a schimbat strategia cu privire la noul coronavirus, în pofida înăspririi a recomandărilor şi restricţiilor, apreciază premierul Stefan Löfven, relatează AFP.

Lista țărilor care suspendă sosirile din Marea Britanie, din cauza mutaţiei noului coronavirus SARS-CoV-2
Lista țărilor care suspendă sosirile din Marea Britanie, din cauza mutaţiei noului coronavirus SARS-CoV-2

Aproximativ 50 de ţări au suspendat sosirea călătorilor provenind din Regatul Unit, după descopeirea unei noi variante a noului coronavirus pe teritoriul britanic, relatează AFP.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.