Studiu. Universitatea Yale: Mii de copii ucraineni au fost duși în Belarus prin Rusia

copii ucraina
Profimedia

Peste 2.400 de copii ucraineni cu vârste cuprinse între şase şi 17 ani au fost duşi în 13 centre din Belarus de la invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unei cercetări publicate joi de Universitatea Yale.

Procurorul general al Ucrainei a declarat în luna mai că investighează presupusul rol al Belarusului în transferul forţat a peste 19.000 de copii identificaţi din teritoriile ocupate de Rusia. Numărul total este estimat de unii experţi şi organizaţii ca fiind mult mai mare.

Constatările Laboratorului de Cercetare Umanitară de la Şcoala de Sănătate Publică din Yale, care primeşte finanţare din partea Departamentului de Stat al SUA, sunt cele mai ample de până acum cu privire la presupusul rol al Belarusului în programul rusesc de relocare a copiilor ucraineni.

Rusia a declarat anterior că oferă ajutor umanitar celor care doresc să părăsească voluntar Ucraina şi respinge acuzaţiile de crime de război.

Serviciul de presă al Comisarului rus pentru drepturile copilului, care supraveghează relocarea copiilor din Ucraina ocupată, şi Ministerul de Externe al Belarusului nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii cu privire la această cercetare.

Citește și
volodimir zelenski
„Am reuşit să luăm faţa Rusiei". Zelenski anunță că Ucraina a preluat inițiativa în Marea Neagră. Mesajul transmis României
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Aceste dezvăluiri privind implicarea Belarusului fac parte dintr-o campanie mai amplă dirijată de Rusia", a afirmat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat. "Statele Unite vor continua să urmărească tragerea la răspundere a actorilor implicaţi în abuzuri legate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei", promite Departamentul de Stat.

Printre principalele constatări detaliate în raportul de 39 de pagini se numără faptul că aceşti copii au fost transportaţi din cel puţin 17 oraşe din regiunile ucrainene Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie, în ceea ce cercetătorii de la Yale au descris ca fiind o practică ce s-a desfăşurat continuu.

Potrivit raportului, peste 2.000 de copii identificaţi de Yale au fost transportaţi la centrul pentru copii Dubrava din regiunea Minsk din Belarus între septembrie 2022 şi mai 2023, în timp ce 392 de copii au fost duşi în alte 12 unităţi.

"Efortul sistematic al Rusiei de a identifica, colecta, transporta şi reeduca copiii din Ucraina a fost facilitat de Belarus", se arată în raport.

"Guvernul federal al Rusiei şi regimul din Belarus au colaborat pentru a coordona şi finanţa deplasarea copiilor din Ucraina ocupată de Rusia, prin Rusia, către Belarus", arată cercetarea.

Transporturile către Belarus prin Rusia au fost "în cele din urmă stabilite" între preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul belarus Aleksander Lukaşenko, a adăugat raportul.

Lukaşenko a aprobat utilizarea instituţiilor de stat pentru a transporta copii din Ucraina în Belarus şi pentru a finanţa transportul acestora, se arată în raportul Yale. Odată ajunşi în Belarus, copiii au fost supuşi la pregătire militară şi reeducare, menţionează raportul.

Curtea Penală Internaţională de la Haga a emis în martie un mandat de arestare pe numele lui Putin. Aceasta l-a acuzat pe liderul rus şi pe comisarul pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.

Trecerea peste graniţă a copiilor cu vârsta sub 18 ani fără consimţământul unui părinte sau al unui tutore este interzisă de dreptul umanitar internaţional.

Procurorii ucraineni pentru crime de război au declarat că investighează deportările ca fiind un potenţial genocid.

Convenţia privind genocidul specifică cinci acte care ar putea constitui fiecare crima, dacă sunt comise cu intenţie de genocid, inclusiv transferul forţat al copiilor în afara grupului lor.

Ministerul ucrainean de Externe şi Biroul procurorului general, care supraveghează investigaţiile privind crimele de război, nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Nu este clar câţi dintre copiii identificaţi de cercetarea făcută de Yale au rămas în Belarus.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Manualele în „limba moldovenească”, înlocuite cu cele în limba română pentru elevii români din Ucraina
Manualele în „limba moldovenească”, înlocuite cu cele în limba română pentru elevii români din Ucraina

Kievul schimbă limba manualelor pentru elevii români din Ucraina. Ministerul ucrainean al educației a anunțat că o oprit tipărirea manualelor în „limba moldovenească”. Reporterii de la libertatea.ro au dezvăluit în premieră cum arată cărțile.

„Am reuşit să luăm faţa Rusiei
„Am reuşit să luăm faţa Rusiei". Zelenski anunță că Ucraina a preluat inițiativa în Marea Neagră. Mesajul transmis României

Volodimir Zelenski a anunțat, joi, că Ucraina a preluat iniţiativa în Marea Neagră, în defavoarea Rusiei, şi a forţat flota navală şi navele de război ruseşti să se retragă, datorită utilizării de către Kiev a dronelor maritime.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.