Stoltenberg este încrezător că Suedia va deveni membră NATO în 2024: Se va alătura cel târziu la summitul din iulie

jens stoltenberg
Profimedia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se aşteaptă ca alianţa nord-atlantică să finalizeze în 2024 procesul de aderare al Suediei, transmite luni dpa.

Într-un interviu acordat dpa la finalul lui 2023, Stoltenberg şi-a exprimat încrederea că Suedia va fi inclusă în calitate de cel de-al 32-lea membru al alianţei cel mai târziu la summitul NATO din iulie.

Suedia şi-a respectat promisiunile făcute Turciei, a insistat Stoltenberg. În prezent, se poartă discuţii între SUA şi Turcia cu privire la achiziţionarea de către Ankara de avioane de luptă americane F-16, o altă cerinţă a guvernului turc.

Suedia şi-a depus candidatura pentru aderarea la NATO în mai 2022, decizie afectată de războiul declanşat de Kremlin asupra Ucrainei, şi spera să adere în acea vară.

Totuşi, Turcia a acuzat Suedia că-i lipseşte hotărârea în a gestiona chestiunea ''organizaţiilor teroriste", precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a refuzat să-şi dea acordul, în contextul în care primirea de noi membri în alianţă trebuie aprobată în unanimitate de membrii existenţi, potrivit Agerpres.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

După ce Suedia a făcut concesii, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat recent că va permite ratificarea de către parlamentul turc a aderării Suediei la NATO. În acelaşi timp, însă, el doreşte ca şi Congresul SUA să-şi dea aprobarea pentru livrarea de avioane de luptă americane F-16 în Turcia.

Diplomaţi spun că apelul lui Erdogan a venit ca răspuns la faptul că aliaţi precum Statele Unite şi Germania au restricţionat exporturile de arme către Turcia în ultimii ani, invocând achiziţiile turce de armament din Rusia şi preocupări privind statul de drept.

Stoltenberg a subliniat importanţa Turciei pentru securitatea Europei. "Amplasarea sa strategică la Marea Neagră demonstrează acest lucru, dar şi faptul că (Turcia) se învecinează cu Irakul şi Siria", a explicat secretarul general al NATO.

Turcia "joacă un rol cheie" în lupta împotriva grupării Stat Islamic, a adăugat Stoltenberg, remarcând că NATO foloseşte infrastructura Turciei pentru a înfrânge organizaţia teroristă.

Întrebat despre diferendele cu Turcia, Stoltenberg a declarat că "există îngrijorări exprimate de aliaţi ai NATO referitoare la condiţiile de muncă ale jurnaliştilor şi la alte chestiuni legate de statul de drept", dar a adăugat că pentru aceasta este NATO, o platformă unde aliaţii îşi exprimă îngrijorări şi discută chestiuni.

Următorul summit regulat al NATO va avea loc la Washington între 9-11 iulie, iar alianţa urmează să sărbătorească totodată 75 de ani de la înfiinţare.

Pentru ca Suedia să fie primită în NATO ca membru cu drepturi depline, toţi membri actuali ai alianţei trebuie să ratifice aşa-numitul protocol de aderare. În afară de Turcia, nici Ungaria nu a făcut până acum acest lucru. Totuşi, guvernul de la Budapesta a insistat în repetate rânduri că Ungaria nu va fi ultimul stat care să ia această măsură.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.