Statele Unite vor să modifice recomandările privind vaccinul, după reacţii alergice la 2 persoane

Vaccin
Profimedia

Agenţia Americană a Medicamentului a anunţat joi că lucrează la modificări ale recomandărilor privind vaccinul de la Pfizer/BioNTech contra Covid-19, după reacţii alergice la două persoane care au primit o injecţie în ţară, scrie AFP.

 

Unul dintre aceşti doi îngrijitori vaccinaţi în Alaska a avut o reacţie gravă sau „anafilactică", necesitând spitalizare.

„Aceste persoane au fost tratate corespunzător şi din fericire sunt vindecate sau pe cale de vindecare", a declarat Doran Fink, de la Biroul de vaccinuri al Agenţiei Americane a Medicamentului, în timpul unei reuniuni a Comitetului Consultativ pentru autorizarea unui alt vaccin, cel de la Moderna.

Autorităţile americane se află în legătură cu autorităţile britanice, care folosesc şi vaccinul Pfizer, cu scopul de la înţelege mai bine aceste cazuri.

Citește și
Vladimir Putin
Motivul pentru care Vladimir Putin nu vrea să se vaccineze împotriva Covid-19. Ce explicație a dat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Toate datele actuale continuă să justifice fără noi restricţii" vaccinul Pfizer, dar aceste cazuri „subliniază nevoia de a rămâne vigilenţi în timpul primei faze a campaniei de vaccinare", a afirmat Doran Fink.

Pentru aceasta, „Agenţia Americană a Medicamentului colaborează cu Pfizer pentru a continua modificările recomandărilor şi informaţiile de prescriere ale vaccinului, cu scopul de a atrage atenţia asupra directivelor CDC (Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor) privind urmărirea post-vaccinare şi gestionarea reacţiilor alergice imediate", a explicat el.

Aceste modificări vor include avertismentul deja în vigoare pentru persoanele care au antecedente alergice la produsele conţinute de vaccin, să evite vaccinarea pentru moment.

Instalaţiile care efectuează vaccinarea trebuie să asigure, de asemenea, că au la dispoziţie imediat un tratament contra reacţiilor alergice severe.

Aceste avertismente se vor aplica şi vaccinului Moderna, dacă primeşte autorizarea de la Agenţia Americană a Medicamentului.

Cele două remedii folosesc o nouă tehnologie, numită ARN mesager (mRNA), care nu a fost aprobat într-un vaccin înainte de Pfizer.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Posibilele reacții alergice provocate de vaccinul anti-COVID. Clarificări oficiale din partea GCS
Posibilele reacții alergice provocate de vaccinul anti-COVID. Clarificări oficiale din partea GCS

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, joi, clarificări despre posibilele reacţii alergice raportate după administrarea vaccinului COVID-19 Pfizer/BioNTech.

Motivul pentru care Vladimir Putin nu vrea să se vaccineze împotriva Covid-19. Ce explicație a dat
Motivul pentru care Vladimir Putin nu vrea să se vaccineze împotriva Covid-19. Ce explicație a dat

În Uniunea Europeană, vaccinarea anti-Covid va începe în perioada 27-29 decembrie, potrivit anunțului făcut joi, de președinta Comisiei.

Se dă startul vaccinării anti-COVID în toată Uniunea Europeană, începând cu 27 decembrie
Se dă startul vaccinării anti-COVID în toată Uniunea Europeană, începând cu 27 decembrie

Vaccinarea împotriva COVID-19 va începe în Uniunea Europeană în zilele de 27, 28 şi 29 decembrie, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Adeverința de vaccin anti-COVID. Ce informații trebuie să conțină și cine o va primi
Adeverința de vaccin anti-COVID. Ce informații trebuie să conțină și cine o va primi

Adeverința de vaccin anti-COVID. Ce informații trebuie să conțină și cine o va primi

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.