Spania ar putea deveni prima țară din Europa care introduce venitul garantat pentru populație

bani euro
Getty

Guvernul de coaliţie de stânga din Spania vrea să accelereze instituirea unui "venit universal" pentru a susţine persoanele lăsate fără resurse de pandemia de COVID-19, informează France Presse.

Până în prezent nu a fost vehiculată o sumă pentru acest venit garantat de care mai întâi va beneficia doar o parte a populaţiei, în condiţiile în care Spania, cea mai îndoliată ţară europeană după Italia, a înregistrat un record de 300.000 de şomeri suplimentari în luna martie.

Dacă această măsură va fi implementată, Spania va deveni prima țară din Europa care să întroducă "venitul universal" la nivel național și pe termen lung, scrie The Independent.

"Există un larg consens" în sânul guvernului "şi discutăm între mai mulţi miniştri pentru a pune la punct măsura", a declarat marţi ministrul consumului, Alberto Garzon, provenit din formaţiunea radicală de stânga Podemos, care se află în coaliţia de guvernare alături de socialiştii lui Pedro Sanchez, potrivit Agerpres.

"O vom face cât de curând posibil", a dat asigurări ministrul socialist al economiei, Nadia Calvino, duminică seară, pe postul de televiziune La Sexta.

Citește și
Un francez a fost salvat după ce a încercat să treacă Pirineii pe jos ca să cumpere țigări mai ieftine din Spania
Un francez a fost salvat după ce a încercat să treacă Pirineii pe jos ca să cumpere țigări mai ieftine din Spania
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Programul guvernului de coaliţie menţiona crearea acestui "venit minim vital" ca măsură de protecţie socială.

Obiectivul este acum de a face din acesta un instrument "util" pentru problema "temporară" a coronavirusului, urmând apoi ca venitul "să rămână, să devină un element structural, permanent", a precizat ministrul.

"Era deja o necesitate înaintea crizei, cu zece milioane de cetăţeni în situaţie de risc de sărăcie şi 30% sărăcie infantilă în Spania", a subliniat ministrul pentru drepturile sociale şi liderul Podemos, Pablo Iglesias.

"Odată cu această criză, situaţia de risc va creşte pentru mulţi cetăţeni (...) Oamenii în situaţiile cele mai fragile, care şi-au pierdut locul de muncă, care au dificultăţi în a-şi plăti chiria sau a cumpăra alimente de primă necesitate de la supermarket nu-şi pot permite ca guvernul să nu ia situaţia foarte în serios", a adăugat el.

Miniştrii implicaţi lucrează la pregătirea "acestui venit minim vital, pentru a stabili dacă există complementarităţi cu instrumente deja existente, care este populaţia ţintă, axându-ne mult pe familii dar tratând diferit fiecare situaţie", a mai spus Nadia Calvino, subliniind că acest venit va fi un "pilot" pentru viitorul venit universal generalizat.

Guvernul nu a avansat nicio sumă, dar potrivit cotidianului El Pais ar putea fi vorba de 440 de euro lunar.

Spania, unde populaţia este izolată cu stricteţe din 14 martie şi cel puţin până la 25 aprilie, a oprit toate activităţile economice "neesenţiale" timp de două săptămâni, o "hibernare" care urmează să ia sfârşit după Paşte.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scenă emoționantă într-un spital din Spania. ”Viața mea nu are importanță, dar tu ai”
Scenă emoționantă într-un spital din Spania. ”Viața mea nu are importanță, dar tu ai”

Un bătrân din Spania a devenit celebru în presa locală. El i-a făcut o declarație de dragoste soției, de pe patul de spital, scrie ABC.

Un francez a fost salvat după ce a încercat să treacă Pirineii pe jos ca să cumpere țigări mai ieftine din Spania
Un francez a fost salvat după ce a încercat să treacă Pirineii pe jos ca să cumpere țigări mai ieftine din Spania

Un francez a fost găsit ”epuizat și tremurând de frig” în urma unei ample operațiuni de salvare, după ce a încercat să traverseze pe jos munții Pirinei pentru a-și cumpăra țigări mai ieftine din Spania.

Un francez s-a rătăcit în munți în timp ce mergea în Spania să-și cumpere țigări
Un francez s-a rătăcit în munți în timp ce mergea în Spania să-și cumpere țigări

Un bărbat din Franţa s-a rătăcit în Munţii Pirinei după ce a plecat de acasă, încălcând regulile izolării, pentru a-şi cumpăra ţigări din Spania.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 5 aprilie. Italia a înregistrat 525 de noi decese
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 5 aprilie. Italia a înregistrat 525 de noi decese

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 5 aprilie. Noul coronavirus a infectat peste un milion două sute de mii de oameni pe glob, și a luat aproape 67 de mii de vieți.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.