Sondaj în SUA, cu opt luni înainte de alegeri. Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican Donald Trump

Biden vs Trump
Getty

Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican Donald Trump, care îl devansează într-un sondaj publicat sâmbătă de jurnalul New York Times.

Sondajul arată „semnale alarmante” pentru actualul preşedinte american pe lângă unii alegători democraţi, notează AFP.

Publicarea acestui sondaj are loc cu opt luni înainte de alegerile din noiembrie şi cu patru zile înainte de "Super Tuesday", un eveniment crucial în cadrul căruia 15 state organizează simultan primarele democrate şi republicane. Joe Biden şi Donald Trump sunt de departe favoriţii partidelor lor.

Dacă alegătorii ar vota astăzi pentru a-şi alege preşedintele, 43% ar vota pentru Biden, faţă de 48% pentru Trump, potrivit acestui sondaj realizat la nivel naţional de New York Times şi universitatea Siena College.

Preşedintele democrat de 81 de ani poate insista, cu cifre în sprijinul său, că economia merge bine, "doar unul din patru alegători cred că ţara evoluează în direcţia bună", cu "majoritatea alegătorilor (care) crede că economia merge prost", potrivit jurnalului.

Citește și
joe biden
Joe Biden, discuții cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la un armistiţiu în Gaza
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest sondaj dezvăluie "o serie de semnale alarmante pentru preşedinte referitor la punctele slabe din tabăra democrată, în special în rândul femeilor, alegătorilor de culoare şi latino", precum şi al unor muncitori, a scris New York Times.

În pofida numeroaselor sale probleme judiciare, controlul lui Trump asupra Partidului Republican oferă, dimpotrivă, o tabără "mai unită": fostul preşedinte "câştigă 97% din voturile celor care spun că l-au votat în urmă cu patru ani şi practic niciunul dintre foştii săi partizani nu a declarat că doreşte să-l voteze pe Biden".

În schimb, "Biden este susţinut doar de 83% dintre alegătorii săi din 2020, 10% afirmând că îl susţin în prezent pe Trump", a adăugat New York Times.

Pe lângă economie, vârsta preşedintelui Biden, 81 de ani, precum şi sprijinul ferm pentru Israel, aflat în război în Fâşia Gaza, explică, de asemenea, nemulţumirea din rândul unei părţi a electoratului democrat.

În noiembrie, New York Times a publicat un sondaj cu un an înainte de prezidenţiale, care îl arăta deja pe Trump înaintea lui Biden în cinci din şase state-cheie, democratul pierzând teren în rândul tinerilor şi minorităţilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O nouă gafă a lui Joe Biden. Președintele american a încurcat Ucraina cu Gaza
O nouă gafă a lui Joe Biden. Președintele american a încurcat Ucraina cu Gaza

Joe Biden a făcut o nouă gafă. Președintele american a încurcat Ucraina cu Gaza în momentul în care a anunțat, de la Casa Albă, că Statele Unite vor începe lansările aeriene de ajutoare umanitare în enclava palestiniană.

Joe Biden, discuții cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la un armistiţiu în Gaza
Joe Biden, discuții cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la un armistiţiu în Gaza

Preşedintele SUA, Joe Biden, a discutat joi cu emirul Qatarului şi cu preşedintele Egiptului despre un acord pentru o încetare a focului "imediată şi de durată" de cel puţin şase săptămâni în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării ostaticilor.

Donald Trump, săgeți către Joe Biden. Fostul preşedinte îl îndeamnă pe rivalul său să dea un test cognitiv
Donald Trump, săgeți către Joe Biden. Fostul preşedinte îl îndeamnă pe rivalul său să dea un test cognitiv

Fostul preşedinte Donald Trump, candidatul cu cele mai mari şanse din partea Partidului Republican să-l înfrunte pe Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie, l-a îndemnat pe rivalul său democrat să dea un test cognitiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.