„Ucraina trebuie convinsă să renunțe la Crimeea și Donbas”. Soluția lui Trump pentru a pune capăt războiului

×
Codul embed a fost copiat

„Ucraina trebuie convinsă să renunțe la Crimeea și Donbas”. Aceasta este soluția candidatului prezidențial Donald Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina.

Planul dezvăluit de Washington Post ar răsturna complet politica președintelui actual, Joe Biden, care a pus accentul pe respingerea agresiunii rusești prin sprijinirea masivă a Kievului. Și totuși, pentru prima oară de la invazia rusă, șeful NATO a pomenit și el de concesii pe care Ucraina va fi nevoită să le facă.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Dacă Congresul nu ajută Ucraina, Ucraina va pierde războiul. Fără sprijinul Congresului, ne va fi dificil să câştigăm, chiar să supravieţuim ca ţară. Dacă Ucraina pierde războiul, alte state vor fi atacate”.

Liderul ucrainean a făcut această declarație într-o videoconferinţă cu reprezentanți ai platformei de strângere de fonduri pentru Kiev, United24.

Tonul este cu atât mai grav cu cât, potrivit generalului Kirilo Budanov, șeful spionajului militar ucrainean, rușii ar pregăti pentru sfârșitul lunii mai o nouă ofensivă care vizează obiective-cheie din regiunea Donețk.

Citește și
Solar Eclipse
Statul New York autorizează deţinuţi să observe, din motive religioase, eclipsa totală de Soare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Dacă Ucraina pierde, toți pierdem! Costul neputinței de a sprijini acum Ucraina va fi mult mai mare decât costul de a respinge agresiunea lui Putin”, au avertizat luni și miniștrii de externe francez și britanic într-un editorial comun publicat în The Telegraph.

La Washington, sunt speranțe că de marți, odată cu întoarcerea Congresului din vacanță, ar putea fi supus la vot pachetul de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari. Șansele să treacă rămân însă neclare, în condițiile în care candidatul Trump face presiuni asupra republicanilor să nu-l aprobe.

Washington Post a scris luni despre planul secret al lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, în cazul în care se întoarce la Casa Albă după alegerile din noiembrie. Soluția republicanului ar fi să preseze Kievul să renunțe la Crimeea și Donbas.

În acest context, șeful NATO a început o misiune de convingere a țărilor membre de a furniza mai mulți bani pentru efortul de război din Ucraina. Jens Stoltenberg a sugerat însă că și Ucraina va fi nevoită să accepte concesii.

Jens Stoltenberg, sceretarul general al NATO: „Până la urmă, trebuie să fie Ucraina cea care decide ce fel de compromisuri este dispusă să facă. Noi trebuie să le dăm ucrainenilor posibilitatea să fie într-o poziție în care să obțină un rezultat acceptabil la negocieri”.

Sir Richard Dearlove, fost director MI6: „Cred că strategia lui Putin în acest moment este să încerce să convingă Occidentul că nu merită să mai sprijine Ucraina. Problema este că, în acest moment, nici ucrainenii nici rușii nu sunt dispuși să negocieze. Și e greu să întrevezi sfârșitul războiului înainte ca ambele tabere să accepte că nu există soluție militară”.

Și vizita pe care o face în aceste zile în China ministrul rus de externe reprezintă un motiv suplimentar de îngrijorare pentru Occident. Misiunea lui Serghei Lavrov constă în consolidarea legăturilor cu Beijingul și într-un schimb aprofundat de idei pe subiecte arzătoare, inclusiv Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Crima de la Padina. Cei trei interlopi care au ucis un bărbat într-un hotel rămân în arest preventiv încă 30 de zile
Crima de la Padina. Cei trei interlopi care au ucis un bărbat într-un hotel rămân în arest preventiv încă 30 de zile

Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului care a avut loc în luna februarie la un hotel din zona montană Padina a judeţului Dâmboviţa rămân în arest. Tribunalul Dâmboviţa a decis luni prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv.

Statul New York autorizează deţinuţi să observe, din motive religioase, eclipsa totală de Soare
Statul New York autorizează deţinuţi să observe, din motive religioase, eclipsa totală de Soare

Şase deţinuţi de Centrul Penitenciar Woodbourne, în statul New York, situat la 160 de kilometri de megalopolis, care cereau să poată vedea eclipsa totală de soare de luni din Statele Unite au obţinut câştig de cauză, relatează The Washington Post (WP).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.